Home » Concerte Club » Concert Ionutz – „Rock țărănesc și câteva pamflete” la The Pub – Universității din București
Vineri, 20 septembrie 2024, de la 20:30, Ionutz (voce & chitară), împreună cu Nicu Georoiu (tobe), Cătălin Răsvan (bass), Cassandra Vasiliu (vioară și backing vocals) și Elida (backing vocals) te invită la The Pub – Universității din București, pentru un concert de „Rock țărănesc și câteva pamflete”.
Ionutz și-a început cariera muzicală târziu, pe timp de pandemie, ca o formă de regăsire a sinelui. Până la 41 de ani, a dus o viață simplă: a condus o afacere, și-a format o familie și-a crescut un copil. De la un moment dat încolo însă, n-a mai putut să se-mpotrivească: muzica a venit peste el. A-nvățat să cânte la chitară la 14 ani. Mai apoi, a cochetat și cu scrisul de poezii, iar chitara a rămas doar la nivel de hobby. Într-un final, a acceptat că acesta este drumul lui și-a început să scrie, compună și producă pe cont propriu.
La concertul din 20 septembrie vei auzi în premieră Trilogia Corbului (Corbul I, Corbul II, Corbul III) cu povești despre călătorii mistice și doruri nestinse. “Corbul e legătura mea cu cealaltă lume, cu misticul. E ghidul meu în întuneric. Aș fi scris mai multe piese despre el, ca să pot spune povestea așa cum îmi doream, doar că problema când te concentrezi prea mult timp asupra unui singur subiect e că ascultătorul se plictisește. Așa că au ieșit doar trei, ca toate lucrurile bune”. Pe lângă Trilogia Corbului, piesele de care v-ați îndrăgostit deja de la Ionutz: Samca, Deochi sau Blues de la țară. Pentru Ionutz, această explorare a lumii rurale este și o reconectare profundă cu rădăcinile sale. „Îmi place să cosesc și s-ascult poveștile bătrânelor. De la bunica soției mele am învățat o mulțime de lucruri despre vrăji și descântece. Aceasta este esența muzicii mele – o încercare de a aduce la viață tradițiile și magia satului românesc.”
Stilul său muzical e adânc înrădăcinat în rock, și se inspiră din universul rural românesc, chemându-ne să explorăm o lume aproape uitată. Scrie ce simte. “Fac muzica pentru că îmi face bine, dar ca orice artist am nevoie si de aprecierea celorlalți. Daca dai energie și nu primești înapoi de la public, la un moment dat obosești și nu o să mai ai energie. Influențe? La mine e extrem de important ca muzica pe care o ascult sa nu semene cu nimic. Mănânc pe pâine de la Metallica la Sepultura, la Andrei Segovia sau Vangelis (pt mine e compozitorul nr 1, îl admir foarte mult), Isao Tomita (compozitor japonez de muzica electronică). În general, îmi plac artiștii din anii 50, 60, 70. Acum amestec, ca de obicei, ce ascult – de la Noah Kahan, Sacha Baron Cohen, Bill Withers, P.M. Dawn, Takagi & Ketr, la Peggy Lee sau Giuseppe Verdi”.
Biletele pentru concertul Ionutz de la The Pub – Universității din București se găsesc pe ambilet.ro, la următoarele prețuri, în funcție de perioada de achiziție:
39 lei – Presale Acces (primele bilete)
50 lei – Normal Acces
Toate prețurile includ taxele locale și nu includ taxa de procesare. Taxa de procesare nu este returnabilă.
După achiziționare biletelor vă rugăm să sunați pentru REZERVAREA locurilor la mese la 0728843782. Rezervările se fac pe numele celui care a achiziționat biletele, acesta poate face rezervare DOAR pentru biletele achiziționate. Prin achiziția biletului vă oferiți acordul de a împărți masa cu alte persoane.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.