Acest eveniment a avut loc in data de 9 Dec 2012.
Vezi alte evenimente cu .
Vezi alte evenimente la din .

Duminică, 9 decembrie 2012, Corul Naţional de Cameră Madrigal va susţine două reprezentaţii ale spectacolului special de Sărbători la Ateneul Român. Membri corului vor urca pe scena din Bucureşti de la orele 16:00 şi 20:00.Află detalii legate de acces şi programul evenimentului! 

Pentru prima reprezentaţie, de la ora 16:00, accesul în sală se va face de la ora 15:00. Pentru reprezentaţia de la ora 20:00, publicul va putea intra în sală de la ora 19:00.

Corul Madrigal va fi dirijat de Voicu Popescu şi va prezenta pentru prima oară în concert, integral şi în succesiunea originală, primul disc de colinde româneşti realizat pe vinyl în urma cu 45 de ani, sub bagheta dirijorului- fondator Marin Constantin.

http://www.youtube.com/watch?v=scegSuuBUic

Corul Madrigal a fost înfiinţat în 1963, iar în cei aproape 50 de ani de activitate a susţinut peste 4100 de concerte în ţară şi nu numai. De 20 de ani Corul Madrigal face parte din Patrimoniul Cultural Universal UNESCO.

Vezi programul turneului din 2012 al Corului Madrigal!

Bilete Corul Madrigal la Ateneul Român

Biletele pentru cele două reprezentaţii ale Corului Madrigal la Ateneul Român de pe 9 decembrie 2012 sunt disponibile la următoarele preţuri:

Reprezentaţie ora 20:00 – 200 lei
Reprezentaţie ora 16:00 – 150 lei

Biletele pot fi achiziţionate din reţeaua Biletoo: Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor. Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe www.biletoo.ro, www.bilete.ro şi www.myticket.ro.