Home » Concerte Club » Concert Mircea Vintilă şi Brambura la Hard Rock Cafe din Bucureşti
Vineri, 18 noiembrie 2016, de la ora 22:30, Mircea Vintilă, acompaniat de trupa Brambura, va concerta la Hard Rock Cafe. Artistul va cânta pentru al patrulea an consecutiv pe această scenă, spectacolul său devenind un simbol al toamnei bucureştene.
Cântăreţul păstreză tradiţia şi revine cu un show nou, plin de umor, melodii cunoscute şi voie bună, împreună cu trupa Brambura, alături de care îşi susţine performanţele live de mai bine de 10 ani. Concertul cavalerului rimelor cu tâlc este dedicat tuturor iubitorilor de muzică folk şi de vorbe meşteşugite.
Mircea Vintilă este un cântăreţ şi compozitor de muzică folk, care şi-a început cariera încă din copilărie. Primul său material discografic este „Mielul / Pământul deocamdată” (1974). De la debutul său şi până în prezent, muzicianul a mai lansat încă 9 albume. „Madama de pica”, „Bricheta lui Fănel”, „Pământul deocamdată” şi „Hanul lui Manuc” sunt câteva dintre cele mai cunoscute piese ale artistului.
Vintilă a făcut parte din trupa de folk Pasărea Colibri. De asemenea, de-a lungul carierei, cântăreţul a colaborat cu mai multi artişti de renume, precum: Alexandre Uşurelu, Jul Baldovin şi Florian Pittiş, colegul său din trupa Pasărea Colibri.
Biletele pentru concertul pe care Mircea Vintilă îl va susţine la Hard Rock Cafe din Bucureşti, pe 18 noiembrie 2016, pot fi achiziţionate de pe www.iabilet.ro, la mai multe categorii de preţ.
Categorie | Preţ |
---|---|
VIP | 100 lei |
Categoria I | 60 lei |
Categoria II | 40 lei |
Concert Mircea Vintilă şi Brambura la Hard Rock Cafe din Bucureşti este organizat de Kompas Events.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.