Miercuri, joi şi vineri, pe 27, 28 şi 29 martie 2019, de la ora 20:00, Nikos Vertis, unul dintre cei mai populari artişti din Grecia, revine în România în concert la Sala Palatului din Bucureşti. Iniţial au fost anunţate doar două concerte pentru 28 şi 29 martie, dar la cererea publicului a mai fost programat un concert şi pe 27 martie.

După cele două concerte susţinute anul trecut, Nikos Vertis revine live cu un show ce va cuprinde cele mai apreciate piese din repertoriul artistului, fiind acompaniat de propria orchestră de muzicieni. Nikos Vertis a pregătit un show spectaculos pentru fanii din România, care și-au manifestat intens dorința de a-l revedea pe celebrul artist grec.

Interpret, compozitor şi textier, Nikos Vertis este la ora actuală unul dintre cei mai apreciaţi artişti din Grecia, cu o carieră internaţională de succes în Australia, America de Nord şi Europa. Parcursul lui Nikos Vertis în lumea muzicii a început spectaculos, odată cu lansarea primului său album, „Poli Apotoma Vradiazei” (2003), pentru care a obţinut titlul de „Debutul Anului” şi Discul de Platină pentru primul său single.

Cu timpul, Nikos Vertis a devenit una dintre cele mai bune voci ale Greciei, iar albumele sale au continuat să obţină numeroase premii naţionale şi internaţionale. Laïka, stilul muzical abordat de Nikos Vertis, este o îmbinare de muzică tradiţională grecească cu pop şi dance.

Bilete Nikos Vertis la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertele Nikos Vertis de la Sala Palatului din Bucureşti, de pe 27, 28 şi 29 martie 2019, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim dar şi online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Categorie Preţ
Categoria VIP 300 lei bilete
Categoria I 225 lei bilete
Categoria II 150 lei bilete

Concertele Nikos Vertis de la Sala Palatului din Bucureşti sunt organizate de Asociaţia Culturală „Dracula”.