Sâmbătă, 17 iunie 2023, începând cu ora 20:00, Omara Portuondo susține un concert la Sala Palatului din București. Acesta face parte din turneul „Farewell World Tour 2023”, în cadrul căruia artista va concerta în numeroase locații din Europa și America.

Omara Portuondo este o cântăreață de origine cubaneză, cu o carieră ce depășește 70 de ani, urcând pe scenă pentru prima dată în 1950. Este cunoscută pentru celebrele sale melodii ce aparțin genurilor precum jazz, guaracha sau canción, însă ceea ce o face cu adevărat să iasă în evidență este, cu siguranță, reinterpretarea genului bolero. Cariera sa este marcată de colaborări dintre cele mai diverse, fiind membru fondator al grupului vocal Cuarteto d’Aida și, făcând parte, de asemenea, din celebrul Buena Vista Social Club, un ansamblu de muzicieni cubanezi a carui baze au fost puse în anii ’90.

Născută la 29 octombrie 1930 în Havana, Cuba, începe să își dezvolte latura artistică prin dans, ajungând mai apoi să cânte, inspirată fiind de dragostea surorilor ei pentru muzică. Începe să cânte pentru Orquesta Anacaona în 1952, iar în 1953 fondează un grup muzical numit „Las d’Aida”, alături de surorile ei. Prin intermediul acestui grup, cântăreața a ajuns să fie remarcată de compozitorul Julio Gutierre, sub îndrumarea căruia și-a înregistrat albumul solo de debut, „Magia negra” (1959).

Cântăreața cubaneză continuă să facă muzică și în prezent, lansându-și cel mai recent album anul acesta, pe 12 martie. Intitulat „Vida”, albumul conține 11 piese prin care artista își exprima sentimente de melancolie, revoltă, recunoștință, optimism cu privire la diverse evenimente petrecute în cea mai recentă perioadă a vieții sale: „Bolero a la vida”, „Silencio”, „Now”, „Honrar la vida”. Pentru acest album, Omara a colaborat cu Ruben Blades, Orchesta Failde, Andy Montanez, Raphael, Gonzalo Rubalcaba și alți artiști și prieteni ai săi.

Omara Portuondo este în prezent una dintre cele mai apreciate și solicitate artiste în plan internațional. De-a lungul carierei, munca sa a fost premiată de numeroase ori, cele mai importante distincții ale sale fiind un Billboard Latino pentru cel mai bun album tropical al anului (2005) și un Grammy pentru cel mai bun album tropical contemporan (2008).

Bilete Omara Portuondo la Sala Palatului din București

Biletele pentru concertul Omara Portuondo de la Sala Palatului din București, ce va avea loc pe 17 iunie 2023, pot fi achiziționate din rețeaua iaBilet și online de pe www.iabilet.ro la următoarele categorii de preț:

  • VIP – 317,9 lei
  • Categoria A – 245,81 lei
  • Categoria B – 194,33 lei
  • Categoria C – 142,84 lei
  • Categoria D – 91,35 lei

La minim 4 bilete cumpărate se acordă discount 10%, iar la minim 6 bilete cumpărate se acordă 30% discount.

Concertul Omara Portuondo de la Sala Palatului este organizat de BestMusic Live Concerts.