Home » Concerte Club » Concert Partizan & special guests în Control Club din Bucureşti
Joi, 5 decembrie 2013, începând cu ora 21:00, trupa Partizan va susţine un concert în Control Club din Bucureşti. Trupa ia o pauză de la turneul naţional de promovare a noului single „Manualul” şi performează în București alături de doi invitaţi speciali: Adi Despot şi Dan Byron.
După o vară care i-a purtat pe scena festivalurilor Zilele Prieteniei şi Bucovina Rock Castle, trupa Partizan îşi propune să aducă „Manualul” cât mai aproape de publicul fidel. Noul single a fost extrem de bine primit de public şi de critica avizată din industria muzicală autohtonă, fiind catalogat ca o piesă muzicală de excepţie, ce impresionează prin orchestraţii, creativitatea sound- ului, tonuri şi interpretare artistică.
Partizan este un produs 100% românesc şi reprezintă suflul natural al străzii bucureştene. Actuala formulă îi include pe Artan – Adrian Pleşca (voce), Suedezu’ – Răzvan Moldovan (chitară), Andrei Bărbulescu (tobe) şi pe Adrian Bortun (bass).
Preţul unui bilet de intrare este de 20 lei.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.