Home » Alte concerte » Concert de Paşte – Divna la Opera Naţională Română din Timişoara
Luni, 29 martie 2013, Divna va susţine un spectacol special de Paşte pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara.
Divna Ljubojevic cunoscută ca şi „vocea îngerilor” este un simbol al Serbiei, ţară în care a cunoscut consacrarea în postura de solist, dirijor şi pedagog. La nivel mondial, Divna este o cunoscută şi apreciată soprană.
Alături de corul Melodi, pe care l-a fondat în 1991, care o va însoţi şi în România, Divna abordează un repertoriu de inspiraţie sacră şi spirituală, ce variază de la pasaje din lucrări antice, la compoziţii contemporane.
Calităţile vocale deosebite îi permit Divnei să îşi asume postura de solist, atât în piese religioase cât şi în pasaje de operă. Nu în ultimul rând, artista se remarcă şi ca pedagog, predând solfegiu şi cântare corală în cadrul Academiei de Muzica Amilly din Franta, Olanda sşi Marea Britanie.
Biletele la concertul Divna de la Opera Naţională Română din Timişoara se găsesc la casele de bilete a Operei.
Cu o zi înaintea spectacolului din Timişoara, Divna va susţine două reprezentaţii la Bucureşti, pe scena Ateneului Român. Cele două spectacole, acare îl au ca şi invitat special pe Dan Puric, vor avea loc pe 28 aprilie de la ora 16:00 şi, respectiv, de la ora 20:00.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.