Vineri, 23 decembrie 2016, de la ora 20:00, Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna susţine concertul „Bijuterii muzicale de Craciun” la Sala Palatului din Bucureşti. Dirijorul Guido Mancusi şi soprana Milena Arkovska vor urca pe scenă alături de talentaţii muzicieni ai orchestrei vieneze.

A devenit deja o tradiţie ca în preajma sărbătorilor de iarnă, iubitorii muzicii clasice, mai ales fanii operelor lui Johann Strauss, să se bucure de eleganţa muzicală a secolelor  XVIII – XIX, alături de celebra orchestră din Viena. Regalul muzical din acest an va fi redat din bagheta dirijorului Guidi Mancusi:

„Este foarte greu să interpretezi muzica vieneză. Dacă îţi doreşti să te integrezi în orchestra vieneză este necesar să locuieşti în Viena, să simţi inima oraşului şi, mai ales, să simţi cu adevărat cum sunt oamenii. Este singura manieră prin care te poţi integra în această orchestră minunată! Apoi repetăm mult, cântăm mult şi suntem plecaţi foarte mult. Cinci luni pe an suntem în turneu, un turneu foarte dificil, pentru că această muzică nu este uşor de interpretat. Este nevoie de multă disciplină, nu ai altă variantă”, a declarat dirijorul.

Fondată în 1997, Schoenbrunn Festival Orchestra Vienna este o orchestră renumită la nivel internaţional, care redă era imperială a Vienei prin muzica sa, alături de mai mulţi cântăreţi de operetă şi dansatori de balet. Cele mai multe reprezentaţii instrumentale au avut loc la Opera din Viena şi la festivalurile din Salzburg.

Orchestra se distinge prin unicitatea sunetului şi prezenţa scenică. Schoenbrunn Festival Orchestra Vienna este devotată muzicii de curte vieneze, mai ales valsurilor lui Johann Strauss, dar şi lucrărilor muzicale ale maeştrilor: Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn şi Franz Schubert.

Milena Arsovska este o soprană originară din Macedonia. Artista a fost finalistă la prestigiosul concurs de canto Leylei Genzer din Istanbul, în 2012, şi a primit premiul al doilea în cadrul concursului Dostal Operetta din Viena, în 2011. De asemenea, artista a obtinut  premiul al doilea la Concursul International OEJAB-Music din Viena, o bursă de la Heder-Stipendium și a fost finalista concursului de Crossover Heinrich Strecker în 2013.

Tânăra soprană a avut turnee în Germania, Italia, Suedia, Spania, Franța, Malta, Tarile de Jos, Japonia și SUA. Totodată, Milena a interpretat coloanele sonore ale filmelor: „The Great Water” şi „The War is Over”.

Bilete Schoenbrunn Festival Orchestra Vienna la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertul Schoenbrunn Festival Orchestra Vienna la Sala Palatului din Bucureşti, de pe 23 decembrie 2016, pot fi achiziționate online de pe www.eventim.ro, la două categorii de preţ.

Categorie Preţ
Categoria I 199 lei cumpără bilete
Categoria II 99 lei cumpără bilete

Concertul Schoenbrunn Festival Orchestra Vienna din București este organizat de German Quality Entertainment.