Home » Concerte 2018 » Concert Smiley – „Confesiune” la Arenele Romane din Bucureşti
Sămbătă, 2 iunie 2018, de la ora 20:00, Smiley concertează, pentru al patrulea an consecutiv, la Arenele Romane din Bucureşti. Sore va cânta în deschiderea concertului „Confesiune”. Concertul este SOLD OUT!
Smiley a pregătit un show grandios, cu mullţi invitaţi, de la vals la dans, timp de aproape trei ore neintrerupte. Ecrane uriaşe vor face din show o experienţă 360, cu emoţie, culoare şi dinamism.
19:30 – acces
20:00 – Sore
21:00 – Smiley
După lansarea celui de-al patrulea album, „Confesiune”, într-un maraton muzical de-a lungul unui an întreg, Smiley revine pentru al patrulea an consecutiv pe scena Arenelor Romane, păstrând tradiţia concertelor de la început de iunie. Acesta promite un concert plin de emoţie, o incursiune în istoria sa muzicală, confesiuni muzicale, alături de invitati speciali, pregătind multe alte surprize pentru fani.
Smiley sau Andrei Tiberiu Maria, pe numele său din buletin, este unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi din România, a debutat în industria muzicală în 2001. A cunoscut succesul cu trupa Simplu, alături de care a înregistrat numeroase hituri, precum: „Oficial îmi merge bine”, „Mr. Originality” şi „O secundă”. Alături de colegii de la Simplu, Smiley şi-a trecut în palmares cinci discuri de aur, unul pentru fiecare album înregistrat.
Cariera sa solo a început odată cu lansarea materialului „În lipsa mea”, de pe care au fost extrase mai multe single-uri, printre care piesa care dă titlul albumului, „Preocupat cu gura ta” şi „Am bani de dat”. „Nemuritori”, „Acasă”, „Oarecare”, „Pierdut buletin” şi „Insomnii” se numără printre cele mai cunoscute piese ale artistului. De-a lungul carierei, Smiley a colaborat cu nume sonore din industria muzicală românească, printre care: Delia, Andra, Uzzi, Pacha Man, Alex Velea, Cheloo şi DOC.
Pe lângă activităţile din lumea muzicii, Smiley cochetează cu televiziunea şi dansul. A participat la două dintre sezoanele show-ului „Dansez pentru tine”, concurs la care a ajuns de fiecare dată în finală. În prezent, face parte din juriul show-ului de talente „Vocea României” şi este prezentator, alături de Pavel Bartoş, la show-ul „Românii au Talent”.
Biletele pentru concertul „Confesiune”, susţinut de Smiley la Arenele Romane din Bucureşti, de pe 2 iunie 2018, pot fi achiziţionate din reţeaua iaBilet şi online de pe www.iabilet.ro, la trei categorii de preţ după cum urmează. Biletele se vor găsi şi la intrare, în limita disponibilităţii.
Categorie | Preţ Earlybird | Preţ Presale | Preţ la intrare | |
---|---|---|---|---|
Categoria A | 199 lei | 229 lei | 250 lei | bilete |
Categoria B | 139 lei | 149 lei | 170 lei | bilete |
Categoria C | 69 lei | 79 lei | 100 lei | bilete |
Biletele din categoria Earlybird se găsesc până pe 13 martie, fiind un numărlimitat de bilete
Biletele din categoria Presale se găsesc până pe 2 iunie
Categoria A cu loc în tribună, sectoarele K şi E
Categoria B fără loc în faţa scenei
Categoria C cu loc pe scaun sau fără loc (în picioare), în spatele Categoriei B, în Arenă
Locurile pe scaune se ocupa in ordinea sosirii la locatie, acestea neavand numere alocate.
Copiii cu vârsta sub 2 ani au acces gratuit şi trebuie să fie însoţiţi de un adult posesor de bilet valid.
Accesul în incinta Arenelor Romane se face prin intrarea din parc (de jos) începând cu ora 19:30.
Este interzis accesul cu: sticle, conserve, mâncare sau băuturi de orice fel, artificii, arme, obiecte periculoase, umbrele (în de ploaie să veniţi cu pelerine), aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil), aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale. Organizatorii nu vor stoca şi păzi obiectele intezise pe durata concertului.
Comercializarea diverse sortimente de băuturi se va face pe baza de jetoane, care pot fi procurate de la casele special amenajate.
Accesul în spaţiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului. Părăsirea perimetrului Arenelor Romane, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc sa părăsească zona de eveniment o pot face, dar la ieşire brăţara le va fi ruptă şi dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-şi cumpere alte bilete.
Accesul în zonele A, B se face pe baza brăţării primită la intrare. Spectatorii cu acest tip de bilete au acces şi în Zona C a arenei. Posesorii de bilete din Zona C nu vor primi brăţară. Zona C se afla exact în spatele zonei B şi asigură acces şi pe scaunele din Arenele Romane, mai puţin sectoarele K şi E care sunt dedicate zonei A. Toate biletele din zona A sunt cu loc pe scaun dar spectatorii pot coborî în Arena în zona B sau C.
Accesul copiilor este permis doar pe baza de bilet şi doar dacă aceştia sunt însoţiţi de unul dintre părinţi, posesor al unui bilet valid. Copiii cu vârsta sub 2 ani au acces gratuit şi trebuie să fie însoţiţi de un adult posesor al unui bilet valid.
Concertul Smiley de la Arenele Romane din Bucureşti este organizat de către BestMusic Live Concerts şi HaHaHa Production.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.