Sâmbătă, 1 iunie 2024, de la ora 20:00, Smiley revine la Arenele Romane din București cu tradiționalul concert din prima zi de vară.

Smiley își deschide și își cântă Universul, în toate trăirile, culorile și ritmurile care-l compun, într-un concert multisenzorial, cu un concept de show profund și interactiv. Denumit anul acesta SmileyVerse, cel mai mare și impresionant concert din an pentru Smiley, va avea loc, conform tradiției din ultimii ani, pe 1 iunie, de data aceasta la Arenele Romane, alături de #ceamaitaretrupadinsudestuleuropei și de invitați-surpriză, și își propune să fie o experiență unică multisenzorială pentru fiecare spectator în parte.

„Va fi ceva spectaculos și extrem de interesant de la concept până la show-ul complet de pe scenă. Universul meu transformat în show va deschide universul interior al fiecărui om care va fi alături de mine acolo, într-o energie unică pe care abia aștept să o simțim. Anul acesta concertul meu este SmileyVerse pentru că fix asta simțim cu toții pe parcursul unui concert complet, că ne teleportăm într-un univers pe care îl deschidem fiecare suflet prezent în parte, îl cântăm, îl trăim, în dansăm și îl descifrăm noi toți, cei care suntem acolo. O dimensiune a binelui, a muzicii, a emoțiilor și a descătușării de tot ce simțim.”, povestește artistul metafora pe care se construiește concertul de anul acesta.

Piese nou lansate, dar și legendare, colaborări muzicale imprevizibile, momente artistice mult așteptate, dar și altele surprinzătoare, inserții tehnologice impresionante, interacțiune cu fiecare om din sală la cele mai profunde niveluri, totul desfășurat și trăit live, pe scena și în sala Arenelor Romane ca într-un univers irepetabil.

„Așadar, am intrat în perioada aceea supremă din an, când pregătim concertul pe care îl așteptăm din iunie în iunie. Întotdeauna am spus că pentru mine întâlnirea cu publicul la concertul acesta reprezintă o trăire maximă, o plimbare de la muzică, râs, plâns, bucurie, energie, dans, trecut, viitor, reîntâlnirea cu cei mai dragi colegi de scenă, cu toți ai mei apropiați, conectarea cu publicul care-mi ascultă muzica și care-mi oferă atât de mult pe parcursul acelor ore.”, subliniază artistul.

Bilete Smiley – SmileyVerse la Arenele Romane din București

Biletele pentru concertul Smiley – SmileyVerse la Arenele Romane din București, de pe 1 iunie 2024, pot fi achiziționate din rețeaua iaBilet și online de pe www.iabilet.ro, la mai multe categorii de preț, în funcție de poziționarea locurilor și perioada de achiziție.

Categoria VIP, 294.95 lei
Categoria A, 229 lei
Categoria B, 189 lei
Fan Zone (in picioare), 139 lei
Teren (in picioare), 119 lei

Primele bilete beneficiază de o reducere în cadrul campaniei Earlybird.
La prețul biletelor se poate adăuga comisionul de emitere bilet al agenției de ticketing.

Concertul Smiley – SmileyVerse de la Arenele Romane din București este organizat de Sublime România.