Luni, 25 martie 2024, de la ora 20:00, Mihai Mărgineanu, alături de Damian Drăghici și Marius Mihalache susțin concertul „The Best Of”, la Sala Palatului din București.

Mihai Mărgineanu are o carieră de peste 20 de ani, fiind un cunoscut cântăreț și compozitor român de muzică folk. Deși și-a început cariera după 30 de ani, succesul acestuia a fost recunoscut imediat pe piața muzicală românească. Muzica sa este inspirată din folclorul urban, unele creații fiind inspirate din melodii românești vechi, respectiv creații proprii.

Primele sale melodii au fost înregistrate în anul 2005 și au fost destinate unui grup restrâns de cunoscuți. După apariția acestora pe internet, Mihai Mărginenu a fost invitat la emisiunea Cronica Cărcotașilor. Toate melodiile sale au o poveste în spate, după cum ne spune și el:

„Am iubit, invatat, parasit, am fost parasit, dezamagit sau fericit si inca n-am terminat , dar m-am pus pe cintat si bucurat suflete (inclusiv al meu !)”

Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se regăsesc „Paraschiva”, „M-am dus să tai un copac”, „Mă iubește femeile”, respectiv „Foaie verde, Foaie fragă”. Totodată acesta a compus și înregistrat melodia de intro din serialul „Las Fierbinți” de pe Pro TV.

Bilete „The Best Of” – Mihai Mărgineanu & Banda la Sala Palatului din București

Biletele la concertul Mihai Mărgineanu & Banda de la Sala Palatului din București, de pe 25 martie 2024, pot fi achiziționate online de pe www.iabilet.ro, la următoarele categorii de preț:

  • Presale VIP 199 lei, Cat A 139 lei, Cat B 109 lei, Cat C 89 lei, Cat D 69 lei
  • la acces: VIP 250 lei, Cat A 200 lei, Cat B 150 lei, Cat C 130 lei, Cat D 100 lei

La minim 4 bilete cumparate se aplică un discount 10%.

La prețul biletelor se poate adăuga comisionul de emitere bilet al agenției de ticketing.

Concertul „The Best Of” – Mihai Margineanu & Banda la Sala Palatului din București este organizat de BestMusic Live Concerts.