Home » Concerte 2010 » Concert The Cranberries în România
Marţi, 20 iulie 2010, ora 18:30, trupa irlandeză The Cranberries va concerta pentru prima dată în România la Bucureşti, la Zone Arena. În deschidere va concerta trupa The Amsterdams.
După o pauză de 6 ani, The Cranberries revin cu un nou turneu în America şi Europa, „Reunion Tour„.
The Cranberries este formată din Dolores O’Riordan (voce), Noel Hogan (chitară), Mike Hogan (bass) şi Fergal Lawler (tobe).
Grupul a luat naştere în 1989, sub numele iniţial de „The Cranberry Saw Us”. Pe langă rockul alternativ, trupa abordează şi stilurile indie pop şi punk, cu influenţe de folk irlandez. Şi-au câstigat faima cu albumul „Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?” (1993), care s-a vândut in 5 milioane de copii în întreaga lume.
Al doilea album al trupei, „No Need to Argue”, produs de Stephen Street, care debutează pe locul 6 în topurile americane. „No Need to Argue” depâşeşte succesul albumul de debut şi câstigă trei discuri de platina, cu hituri îndelung difuzate precum „Zombie” sau „Ode to My Family”. În 1995, urmează alte două single-uri senzaţionale, „I Can’t Be With You” şi „Ridiculous Thoughts” şi albumul câştigă 5 discuri de platină în Canada, unul în Elveţia şi şapte în SUA.
Cranberries intră în studio pentru un al treilea album realizat în colaborare cu producatorul Bruce Fairbairn, vechi colaborator al celor de la Aerosmith. „To the Faithful Departed” se lansează în 1996, înregistrând un loc secund în UK Album Chart şi locul 4 în topul Billboard 200.
Din 2003 solista Dolores O’Riordan a colaborat la numeroase proiecte muzicale şi a scos două albume, Noel Hogan a inceput un nou proiect intitulat Mono Band, urmat de formarea trupei Arkitekt alaturi de Richard Walters, iar Fergal Lawler a colaborat cu The Low Network, Walter Mitty şi The Realists, The Last Days Of Death Country, atât ca muzician, cât şi ca producator.
Preţul unui bilet este în funcţie de categroie:
Gazon A 190 RON
Gazon B 120 RON
Tribuna Oficiala 170 RON
Tribuna 140 RON
Accesul în complexul Zone Arena se face începând cu ora 18:30. Recitalul trupei The Amsterdams va începe la ora 19:30, iar irlandezii de la The Cranberries vor urca pe scenă începând cu ora 21:00. Evenimentul este organizat de Events.
Zone Arena: str. Barbu Văcărescu nr. 164, în Cartierul Floreasca din Bucureşti.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.