De vineri pana duminica, 13, 14 si 15 august 2010, la Bistrita are loc festivalul Tabara Medievală.

Pentru prima oară in cei 15 ani de activitate, formaţia Trooper ajunge să cânte la Bistriţa. Alin, vocalistul formaţiei, declară: „Aşteptăm cu mare nerăbdare concertul de la Bistriţa, din mai multe motive. În primul rând, nu am cântat niciodată acolo şi ne bucurăm mult de întâlnirea cu prietenii noştri din acea zonă. Apoi, această primă vizită a noastră la Bistriţa va fi una cu totul deosebită, în cadrul evenimentului “Tabăra Medievală”.

Trooper vor cânta în seara de 13 august şi vor prezenta un rezumat al operei rock “Vlad Tepeş – Poemele Valahiei”, alături de o selecţie din hiturile mai vechi. Va fi pusă în scenă o reeditare a concertelor din 2009 de la Sighisoara şi Bucureşti unde trupa a fost însoţită pe scenă de un grup de actori şi invitaţi.

Formaţia germană Haggard, cea mai importanta trupă de medieval-symphonic-metal din Europa, iar acestia vor interpreta melodii din repertoriul propriu intr-o orchestratie exclusiva, cu elemente specifice medievale, dar promite si alte surprize. Trupa, in cea mai extinsa formula a sa, se va deplasa la Bistrita cu un autocar special, iar pe scena vor urca 18 muzicieni. Concertul trupei Haggard va concerta pe data de 14 august.

Pe data de 15 august ungurii de la Van vor susţine un concert de rock-medieval. În timpul zilelor vor avea loc diferite spectacole medievale cu cavaleri, cai, dansuri si muzică medievală.

Tabara Medievală va gazdui pe timpul zilei principalele ordine de cavaleri din Transilvania care vor sustine spectacole specifice, interactive cu publicul, spectacole cu foc, demonstratii si turnir pe cai.

Cumpara bilet

Pretul unui bilet este de:
40 lei daca se achizitioneaza in perioada 23 Noiembrie 2009 – 10 Ianuarie 2010, doar 400 bilete disponibile!
50 lei daca se achizitioneaza in perioada 11 Ianuarie 2010 – 25 Iulie 2010.
60 lei daca se achizitioneaza in perioada 26 Iulie – 13 August.
Si 70 lei in ziua evenimentului la fata locului.