Home » Concerte Club » Concert Umanitar în Hard Rock Cafe din Bucureşti
Joi, 17 februarie 2011, ora 20:30, în Hard Rock Cafe din Bucureşti va avea loc un concert umanitar pentru Florin Fanea.
Trupele Viţa de Vie, Popas şi Sarmalele Reci vor concerta pentru Florin Fanea, un tânăr de 33 de ani, medic specialist în medicina de urgenţă la Spitalul Militar Central Carol Davila.
Deşi este nefumător, doctorul Florin Fanea a fost diagnosticat cu neoplasm pulmonar în ultima fază, în septembrie 2010, în urma unui control de rutină. Între turele de chimioterapie, radioterapie şi o intervenţie chirurgicală eşuată, el a găsit puterea să se prezinte şi să promoveze, în decembrie 2010, examenul de specialist în medicina de urgenţă. Şansa lui Florin Fanea (originar din Baia Mare) este o clinică din California (SUA), unde costul întregului tratament este extrem de mare, suma de 150.000 de dolari depăşind cu mult posibilităţile financiare ale medicului al cărui salariu este, în prezent, de 800 de lei pe lună.
Rezervările la concert se pot face la numărul de telefon 021.206.62.61.
Preţul biletului este de 25 de lei, întreaga sumă strânsă urmând a fi oferită doctorului Florin Fanea.
De asemenea, cei care doresc îl pot sprijini donând în conturile deschise la BCR, sucursala Izvor Bucureşti, pe numele FLORIN FANEA:
Euro – RO66 RNCB 0081 0357 5974 0002
Lei – RO93 RNCB 0081 0357 5974 0001
Donaţiile se pot face si online, prin PAYPAL: Cont PayPal: [email protected]
Mai multe informaţii se pot găsi pe www.florin-fanea.blogspot.com
Hard Rock Cafe: Kiseleff nr. 32, Bucureşti
Rezervări: 021 206 6261
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.