Home » Concerte 2016 » Concert de Crăciun cu Ştefan Bănică la Sala Palatului din Bucureşti
În weekendul, 9-11 decembrie 2016, de la ora 19:30, Ştefan Bănică susţine trei concerte de Crăciun la Sala Palatului din Bucureşti.
Spectacolele marca Ştefan Bănică au devenit o tradiţie de Crăciun pe care artistul o respectă de 15 ani. În perioada sărbătorilor, cântăreţul susţine show-uri cu muzică live, coregrafie, efecte speciale, balet şi invitaţi de excepţie. Tradiţia concertelor de Crăciun a început în anul 2001 şi a devenit un eveniment unic în industria muzicală românească, mai ales datorită recordurilor înregistrate ca număr de spectatori şi de concerte consecutive.
Ştefan Bănică este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti din România, cariera sa, care se întinde pe o perioadă de peste 25 de ani, cuprinde realizări marcante în muzică, teatru, film şi televiziune. Născut pe 18 octombrie 1967, în Bucureşti, Ştefan Bănică a făcut parte, încă din copilărie, din lumea artiştilor români, fiind fiul celebrului actor Ştefan Bănică şi a jurnalistei Sanda Vlad-Liteanu.
Cariera de cântăreţ şi-a început-o în 1992, odată cu lansarea albumului „Un actor, Un rock`n roll”. Totuşi, Ştefan a câştigat simpatia publicului, încă din 1986, odată cu rolul interpretat în filmul de succes „Liceenii”.
Până în prezent, a lansat 15 albume de autor, vândute în peste 500.000 exemplare, premiate cu 5 Discuri de aur și 2 de platină. „Zori de zi”, „Un Crăciun cu Ştefan Bănică” şi „Super love” sunt unele dintre cele mai populare albume ale artistului.
Printre cele mai cunoscute piese ale lui Ştefan, se numără: „Am s-o aştept mereu”, „Mi-e dor de ochii tăi”, „Doar odată-i Crăciunul”, „Veta”. De-a lungul timpului, artistul a colaborat cu nume mari din industria muzicală românească, precum: Andra, Angela Gheorghiu, Proconsul şi Mariu Moga.
Pe lângă activitatea din lumea muzicii, artistul a cochetat cu televiziunea şi teatrul. A avut numeroase apariţii alături de actriţa Emila Popescu, împreună cu care a jucat piese de teatru memorabile. Ani la rând, a prezentat emisiunea”Dansez pentru tine”, iar în prezent face parte din juriul emisiunii X Factor.
Biletele la concertele pe care Ştefan Bănică le va susţine la Sala Palatului din Bucureşti, pe 9, 10 şi 11 decembrie 2016, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.
Categorie | Preţ | |
---|---|---|
VIP | 250 lei | cumpără bilete |
Categoria I | 150 lei | cumpără bilete |
Categoria II | 100 lei | cumpără bilete |
Categoria III | 75 lei | cumpără bilete |
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.