Home » Concerte Club » Concerte Goodbye to Gravity şi Days of Confusion în Club B52 din Bucureşti
Miercuri, 25 septembrie 2013, începând cu ora 20:00, în Club B52 din Bucureşti va avea loc prima ediţie a evenimentului Urban Metal. Pe scenă vor urca trupele Goodbye to Gravity şi Days Of Confusion. Afterparty cu Bufnitz.
Goodbye to Gravity este o trupă de metal din Bucureşti, care s-a născut dintr-un mix neaşteptat: foşti membri ai formaţiei de heavy-metal Thunderstorm şi câştigătorul ediţiei 2008 a concursului TV Megastar, Andrei Galut. Goodbye To Gravity este în acest moment singura trupă din România participantă la celebrul festival Summer Breeze, rezultat al lansării unui album ce a fost cotat cu note de 10 şi a adus trupei şi un trofeu la Metalhead Awards 2012.
Days Of Confusion activează din 2009 şi se manifestă muzical în perimetrul metalului alternativ şi post grunge. La finalul anului trecut trupa a lansat primul EP, „Seeds”, şi a fost recompensată cu premiul pentru cel mai bun debut în cadrul Metalhead Awards 2012. Vara anului 2013 a marcat aparitii ale trupei la evenimente cu renume, B’ESTFEST şi Rockstadt Extreme Fest.
Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.