Acest eveniment a avut loc in data de 18 Nov 2012.
Vezi alte evenimente cu , , .
Vezi alte evenimente la din .

Marţi, 13 noiembrie 2012, şi duminică, 18 noiembrie 2012, pe scena Sălii Radio din Bucureşti, Grigore Leşe va susţine două spectacole. „Muzici străvechi: interferenţe persane şi balcanice cu muzica din Carpaţi” va avea loc pe 13 noiembrie 2012, în timp ce pe 18 noiembrie 2012 artistul va concerta în cadrul „Muzici nemăsurate de pe drumul mătăsii împreună cu Fareed Ayaz Qawwal & Brothers (Pakistan) şi Iosif Shattahi (Siria). Ambele spectacole încep la ora 19:00 şi fac parte din cadrul Festivalului Internaţional al artelor spectacolului muzical „Viaţa e frumoasă!” 2012.

Află programul complet al Festivalului Internaţional”Viaţa e frumoasă!” 2012!

Muzici străvechi: interferenţe persane şi balcanice cu muzica din Carpaţi

Născut în 1954 în zona Maramureşului, Grigore Leşe este cunoscut publicului român atât ca solist de muzică populară cât şi ca prezentator al unor serii de televiziune, precum „La porţile ceriului” (TVR Cultural) şi realizator radio pentru Radio România Cultural. Spectacolul Muzici Străvechi îşi are originea în 2007, în timpul filmărilor pentru emisiunea „La porţile ceriului”, când Leşe îi întâlneşte, în Cogealac (Constanţa), pe aromânii fârşeroţi. Artistul a fost fascinat de existenţa unor rezonanţe ale doinei din Maramureş în muzica fârşeroţilor, dar în special de maniera polifonică a acestora de a cânta.

Proiectul muzical a început în 2007, de când Grigore Leşe a susţinut o serie de concerte în compania aromânilor, atât în ţară cât şi în străinătate. Concertul din 13 noiembrie va aduce pe lângă influenţele balcanice ale fârşeroţilor din Dobrogea şi pe cele persane ale unui grup de muzicanţi iranieni, muzica persană având o istorie de mai bine de 2000 de ani.

Muzici nemăsurate de pe drumul mătăsii

Un nume exponenţial al muzicii populare româneşti, Grigore Leşe care în 2003 obţine titlul de doctor în muzică, propune un nou concept muzical în care vor predomina ritmurile muzicii tradiţionale qawwali. „Qawwali” este un derivat al termenului „qaol”, care în limba arabă înseamnă „pildă” sau „axiomă”. Mesajele transmise prin intermediul acestui gen muzical fac parte din sfera religioasă islamică a zonelor din nordul Indiei şi Pakistan. Interpreţii pieselor „qawwali” se numesc „qawwal”, de unde şi numele lui Fareed Ayaz Qawwal. Acesta a susţinut alături de grupul său numeroase concerte pe aproape toate continentele lumii, devenind astfel un simbol nu doar al acestui stil muzical, dar şi al culturii pakistaneze.

Bilete Grigore Leşe la Sala Radio

Biletele pentru spectacolele Grigore Leşe de pe 13 şi 18 noiembrie 2012 pot fi achiziţionate online pe www.eventim.ro, preţurile lor variind în funcţie de distanţa faţă de scenă:

Muzici străvechi: interferenţe persane şi balcanice cu muzica din Carpaţi – 13 noiembrie 2012

Categorie bilete Preţ
Categoria I 55 lei cumpără bilete
Categoria II 30 lei  cumpără bilete

Bilete Muzici nemăsurate de pe drumul mătăsii – 18 noiembrie 2012

Categorie bilete Preţ
Categoria I 55 lei cumpără bilete
Categoria II 30 lei cumpără bilete