Ştefan Bănică a sărbătorit pe 7 şi 8 martie femeia prin două concerte unplugged, care s-au bucurat de un mare succes, acestea având loc în sală Circului Variete Globus din Bucureşti.

Ştefan Bănică a fost într-o formă de zile mari şi, alături de muzicieni valoroşi, a susţinut un concert memorabil. Publicul a făcut parte din spectacol, un public extrem de cald, care a interacţionat încă de la prima piesă şi până la finalul concertului, aplaudând şi cântând în picioare.

Ştefan Bănică a gândit şi a conceput acest spectacol unplugged având în vedere spaţiul sălii Circului Variete Globus, un spaţiu neconvenţional, la prima vedere, pentru concerte, dar care s-a dovedit a fi, totuşi, extrem de ofertant pentru acest gen de spectacol. Artistul a colaborat cu aceeaşi echipă cu care lucrează de ani de zile pentru concertele sale de Crăciun, realizând însă un spectacol cu totul diferit de cel cu care oamenii s-au obişnuit la Sala Palatului de aproape 10 ani de zile. Concertul de Crăciun este un show în adevăratul sens al cuvântului, cu toate ingredientele necesare: efecte speciale, grafică, ecrane de proiecţie, balet, pe când concertul unplugged „Te iubesc, femeie!” a câştigat spectatorii în aceste două zile, în primul rând, prin muzică, emoţie şi printr-un contact direct al artistului cu ei. Decorul a fost special conceput în acest sens, creând intimitatea specifică concertelor unplugged.

Ţinând cont de impactul pe care concertele l-au avut la public, există toate premisele că acestea să pună bazele unei noi tradiţii legate de sărbătoarea dedicată femeilor în luna martie.

M-am simţit extraordinar, că în mijlocul unei mari familii şi nici n-am realizat când au trecut cele două ore de concert. Cred că fiecare dintre noi, cei de pe scenă, am dat în aceste două seri tot ce am avut mai bun. Şi chiar dacă a fost pentru mine puţin ciudat să stau două ore pe un scaun, fără să mă mişc şi fără a face show, comunicând, de această dată, doar prin muzică, a fost o experienţă extraordinară, pe care aş repetă-o oricând!” Ştefan Bănică

Ştefan Bănică a cântat cu prilejul acestor două concerte speciale cele mai frumoase melodii de dragoste pe care le-a compus de-a lungul carierei, cântece mai noi sau mai vechi, apărute pe discurile sale de-a lungul anilor. Unele piese au fost promovate pe radiouri sau transformate în videoclipuri, dar altele au rămas doar pe albumele artistului sau au fost cântate rareori în concerte. Spectacolele de pe 7 şi 8 martie s-au dovedit o ocazie potrivită pentru a fi cântate, bucurându-se de un succes foarte mare şi fiind un atu important al concertului.

Au fost două spectacole cu o încărcătură emoţională foarte puternică, pentru artiştii prezenţi pe scenă, spectacolul unplugged fiind o adevărată provocare profesională. Melodiile cunoscute cântate în variantă acustică şi-au demonstrat încă o dată valoarea prin această manieră de abordare, având acelaşi impact că în formă lor originală.

În afară de Rock’n’€™Roll Band şi grupul The 50’€™s, Ştefan Bănică a avut invitaţi în concert: un cvartet de coarde, un percuţionist şi pe soprana Mediana Vlad, care au completat şi au dat un plus de valoare spectacolului.