Renumita trupă a lui Bob Marley, The Wailers, va concerta pe 10 septembrie 2010 pentru prima dată la Bucureşti. Legendele muzicii reggae vor urca pe scena de la Arenele Romane de la ora 20:00.

Povestea The Wailers a început în 1969. Bob Marley, împreună cu Bunny Wailer, Peter Tosh şi Barrett Bothers, Aston “Familyman” şi Carly s-au hotărât să pună bazele trupei. Au urmat 12 ani în care Bob Marley and The Wailers au făcut istorie. De-a lungul celor peste 40 de ani de existenţă, trupa The Wailers a vândut sute de milioane de albume în întreaga lume şi a susţinut concerte în faţa a zeci de milioane de spectatori.

Piese precum „I Shot the Sheriff„, „No Woman,No Cry„, „Could You Be Loved„, „Stir It Up„, „Redemption Song” sau „One Love” cântate de The Wailers vor putea fi ascutate pentru prima oara live la Bucureşti. Concertul de la Arenele Romane face parte din turneul „The 40th Anniversary Tour„, iar în deschidere va concerta trupa El Negro.

iConcert.ro şi King Size Production te invită la concurs. Completează formularul de mai jos până miercuri, 8 septembrie 2010, ora 18:00 şi poţi câştiga una din cele cinci invitaţii de două persoane puse în joc. Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi şi vor fi anunţati prin sms şi e-mail. Mult succes!

Atenţie! Pentru ca înscrierea să fie considerată validă formularul trebuie completat cu numele întreg, adresă de e-mail şi un număr de telefon valabile. Prin înscrierea la concurs eşti de acord cu Regulamentul de desfăşurare al acestuia şi cu Termenii şi Condiţiile site-ului.

Concursul s-a încheiat. Va mulţumim pentru participare.
UPDATE: Câştigătorii sunt: Oprea Elena, Mihai Catalin, Marinescu Cristina , Firan Victor şi Cristian Vladoaica. Felicitări!

Foto: www.myspace.com