Home » Ştiri » Corul Madrigal, concert extraordinar de Crăciun la Ateneul Român
UPDATE: La cererea publicului, o nouă reprezentaţie cu tradiţionalele colinde ale Madrigalului pe 15 decembrie 2013, de la ora 16:00, la Ateneul Român.
Corul Madrigal va susţine un concert extraordinar de Crăciun, programat pe 15 decembrie 2013 cu începere de la ora 20:00, la Ateneul Român din Bucureşti. Evenimentul se va desfăşura sub bagheta dirijorului Voicu Popescu.
Vestea naşterii Domnului va fi celebrată prin muzică, astfel magia colindelor îi va învălui pe toţi cei prezenţi duminică, 15 decembrie, la concertul extraordinar de Crăciun al Corului Naţional de Cameră Madrigal. Începuturile acestui ansamblu coral se regăsesc în anul 1963, sub bagheta maestrului Constantin Marin, iar odată cu trecerea anilor Madrigal a adunat numeroase distincţii naţionale şi internaţionale.
Uuniversul magic al sărbătorilor de iarnă îşi va deschide porţile în acorduri de pian şi şoapte de poveste: binecunoscuta actriţă Medeea Marinescu va pune în scenă un emoţionant moment introductiv pentru concertul de Crăciun al Corului Naţional de Cameră Madrigal. În acest demers artistic de o mare sensibilitate şi căldură sufletească Medeea Marinescu va avea alături un grup de copii ce îşi descoperă şi cultivă talentul pentru arta interpretarii corale în cadrul proiectului Cantus Mundi, dezvoltat prin Asociaţia Corului Madrigal.
http://www.youtube.com/watch?v=d2IE2_b140M
Cu peste 4100 de concerte susţinute pe cele mai mari scene din ţară şi străinătate, Madrigalul a adus aproape de public mai mult de 1000 de capodopere aparţinând tuturor epocilor creatoare ale istoriei muzicii româneşti şi universale.
În primăvara acestui an, Corul Naţional de Cameră Madrigal a sărbătorit 50 de ani de existenţă printr-un concert special în perioada Paştelui tot la Ateneul Român. A fost şi primul concert al corului cu noile costume, create de Doina Levintza. Spectacolul a fost urmat de un turneu naţional.
Biletele pentru concertul extraordinar de Crăciun al Corului Madrigal de la Bucureşti se găsesc în toată reţeaua BILETOO şi online pe www.biletoo.ro, www.bilete.ro şi www.myticket.ro la următoarele categorii de preţuri:
Categoria VIP: 200 lei
Categoria 1: 150 lei
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.