Fanii trupei Depeche Mode s-au grăbit să îşi cumpere bilete pentru concertul din 2013 al trupei britanice. Astfel, în doar două săptămâni biletele din categoria Gazon A pentru concertul de pe Arena Naţională din Bucureşti sunt aproape epuizate.

Mai puţin de 200 de bilete mai sunt disponibile pentru categoria din faţa scenei, mii de fani grăbindu-se să fie cât mai aproape de idolii lor.

Laura Coroianu, CEO Emagic a declarat: „Experienţele anterioare ne-au arătat că cele mai căutate bilete pentru acest gen de concerte sunt în categoriile care oferă loc în picioare. Cum cei mai mulţi fani îşi doresc să fie cât mai aproape de trupa preferata, biletele din Gazon A sunt cele mai solicitate, astfel că în mai puţin de o luna de la anunţul oficial al evenimentului, acestea au fost achiziţionate aproape în totalitate. Recomandarea mea pentru cei care îşi doresc să mai prindă un loc în faţa scenei este aşadar să se grăbească.”

Depeche Mode va concerta pentru a doua oară la Bucureşti pe 15 mai 2013. Concertul britanicilor consideraţi cea mai populară trupă a muzicii electronice face parte din turneul ce promovează albumul ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

Categorii de bilete concert Depeche Mode

Cei care vor să fie prezenţi chiar în faţa scenei îşi pot cumpăra bilete în picioare la 245 şi respectiv 135 lei, la categoriile Gazon A sau Gazon B. Biletele pentru locurile din tribune şi peluză pot fi achiziţionate la următoarele preţuri:

Categoria I: 145
Categoria II: 170 lei
Categoria III: 200 lei
Categoria IV: 240 lei
Categoria V: 275 lei
Categoria VI: 320 lei
Categoria VII: 435 lei
Gazon A: 245 lei
Gazon B: 135 lei

Biletele pentru concertul Depeche Mode de anul viitor de la Bucureşti sunt disponibile online pe www.myticket.ro şi în reţeaua magazinelor Diverta.

Harta locurilor la concertul Depeche Mode