Mai este doar o săptămână până la concertul Al Di Meola, iar categoriile de bilete I şi II sunt aproape epuizate. Fanii îşi mai pot achiziţiona tichete la celelalte patru categorii, pentru spectacolul celebrului chitarist de jazz fusion, care va avea loc pe 20 mai 2017, la Sala Palatului din Bucureşti. Alături de el, vor mai urca pe scenă şi alţi doi instrumentişti renumiţi: chitaristul Peo Alfonsi şi bateristul Peter Kaszas.

Timp de 90 de minute, cei trei muzicieni vor încânta publicul român cu propriile compoziţii, dar şi cu secvenţe celebre marca Piazzolla & Lennon-McCartney. Pionierul unui nou stil de muzică instrumentală, Al Di Meola, va surprinde prin originalitatea acordurilor sale de chitară şi prin genul muzical inedit, o combinaţie de sonorităţi jazz şi tonuri fusion cu elemente latino.

În cadrul concertului, fanii vor putea asculta multe piese celebre ale chitaristului, printre care şi cele de pe cel mai recent material al său, „Eysium” (2015), pe care se află esenţa tuturor albumulor lansate până în prezent.

„Cel mai nou album, „Elysium” (2015), este rezultatul suferinţelor şi bucuriilor mele. Acest nou material nu se aseamănă deloc cu niciunul şi nici nu este în ton cu ce aţi fost obişnuiţi din partea mea”, a declarat Al Di Meola.

Cu o carieră impresionantă de peste 40 de ani, Al Di Meola este una artist original, care nu are egal nici în stil, nici în interpretare. Elegant atât în muzică cât şi în comportament, Meola rămâne artistul inovator care se află întotdeauna în căutare sineului prin muzica. Până în prezent, artistul a lansat 24 materiale de studio, 5 albume live şi 6 materiale în colaborare cu alţi artişti celebri. Printre cele mai cunoscute compoziţii ale sale se numără: „Meditarranean Sundance”, „Libertango”, „Race With The Devil In Spanish Highway”, „Land Of The Midnigh Sun” şi „Elegant Gypsy Suit”.

De-a lungul carierei sale, muzicianul a colaborat cu nume mari din industria muzicală, printre care: Chick Corea, Paco de Lucia, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder, violonistul Jean Luc Ponty, Luciano Pavarotti, Paul Simon, Phil Collins, Santana, Larrv Coryell, Steve Winwood, Wayne Shorter, Herbie Hancock, Gonzalo Rubalcaba, Jaco Pastorius, Les Paul, Steve Vai, Frank Zappa, Milton Naciemento, Egberto Gismonti, Jimmy Page, Tony Williams, Stanley Clarke şi Stevie Wonder.

Bilete Al Di Meola la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertul Al Di Meola: World Sinfonia, eveniment care are loc la Sala Palatului din Bucureşti pe 20 mai 2017, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim sau online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Categoria de preţ VIP (rând 2, sector A, 29 de locuri) include meet & greet package, prezenţa la soundcheck, întâlnire cu Al Di Meola, poză cu artistul şi CD cu autograf. Toţi cei care şi-au achiziţionat bilet la această categorie sunt rugaţi să ajungă la 17:45 la Sala Palatului, poarta 10, pentru a putea fi preluaţi de organizatori în timp util.

Categorie Preţ
Categoria VIP* 629 lei bilete
Categoria I 299 lei SOLD OUT
Categoria II 199 lei  SOLD OUT
Categoria III 159 lei  bilete
Categoria IV 99 lei  bilete
Categoria V 59 lei  bilete

Concertul Al Di Meola de la Bucureşti este organizat de German Quality Entertainment.