După 17 ani de când activează ca pion esenţial în viaţa culturală a Bucureştiului, ArCuB se întoarce cu agenda plină de surprize, punând stăpânire pe Piaţa George Enescu pentru aproape 3 săptămâni de evenimente artistice, dar şi gratuite.

După succesul răsunator al Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă Bucureşti B-Fit in the Street!, ArCuB revine în atenţia bucureştenilor cu două mari evenimente: Bucharest Music Film Festival (în intervalul 21 iunie – 30 iunie 2013) şi ArCub Live Open Air – Jazz, Blues & More (în intervalul 3 iulie – 7 iulie 2013).

Bucharest Music Film Festival

Bucharest Music Film FestivalEveniment dedicat iubitorii muzicii clasice şi de calitate, cea de-a 8-a ediţie de Bucharest Music Film Festival transformă Piaţa George Enescu într-un spaţiu elegant, cu o ofertă culturală cât se poate de variată. Împrospătat cu flori, verdeaţă, locuri de joacă pentru copii (Corabia Piraţilor), dar şi terasă pentru adulţii contopiţi de căldură, centrul Bucureştiului va oferi în fiecare zi „Ora de dans” (de la ora 18:30, pe o platformă special amenajată), concerte ale artiştilor locali, dar şi internaţionali între orele 19:30 – 21:00, fiecare seară terminându-se cu proiecţii de filme până la ora 23:00.

Festivalul cuprinde concerte susţinute de: Orchestra Natională Radio, Orchestra Simfonică Bucureşti, Filarmonica din Craiova, Orchestra Spirit of Viena (venită chiar din Capitala Austriei), Camerata Regală, Orchestra Silvestri, Ensemble Raro & Friends, Grupul Vocal Acapella, conduşi de dirijorii: Tiberiu Soare, Benoit Fromanger, Jin Wang, Sebastian Gurtler, Costin Grigore.

ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More

ArCub Live Open Air

Începând cu 3 iulie, suntem invitaţi în fiecare seară la a doua ediţie de ArCub Live Open Air – Jazz, Blues & More pentru a asculta cele mai importante nume ale jazz-ului, accesul fiind gratuit pe durata întregului eveniment.

Recitaluri vor începe în fiecare seară de la ora 20:00, iar printre cei prezenţi acolo îi regăsim pe: Sebastian Spanache Trio (RO), Robert Mitchell’s Panacea feat Corey Mwamba (GB), Petrică Andrei Trio (RO), Tomasz Stanko US Quartet (PL), Cristian Soleanu Twin Toughts International Quartet (RO/ NDL), Eugen Gondi Trio (NDL /RO), Three for Helen – Elena Mîndru & Michael Acker Quartet (RO), Mircea Tiberian Aleea Cosmonauţilor feat Chris Dahlgren & Christian Lillinger + Nadia Trohin (RO/DE/USA), Medeski & Martin & Wood (USA), James Carter Organ Trio (USA).

Cu ce a fost ArCuB mai presus de numeroasele proiecte culturale care se desfăşoară la momentul actual în jurul nostru? Această instituţie s-a bazat întotdeauna pe latura socio-educativă a proiectelor sale culturale, facilitând astfel legătura dintre oameni şi autorităţi. Nu este cel mai simplu lucru să acaparezi o piaţă publică din Bucureşti, dar după numeroasele programe culturale elaborate alături de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ne putem încrede că ArCub va organiza doar evenimente de calitate.