Home » Concerte şi festivaluri în Europa » Ştiri » Ghidul celor mai importante festivaluri din Europa în 2012
Muzica bună se aude din Europa în acest an. Zeci de festivaluri răsună în franceză, engleză, germană, maghiară sau bulgară pentru că vocile puternice adună sute de mii de oameni pe orice limbă.
Primăvara muzicală începe în centrul Franţei. Le Printemps de Bourges (24-29 aprilie) este unul dintre marile festivaluri europene la care se înghesuie 200.000 de oameni anual, 90% fiind tineri sub 35 de ani.
Cei cărora le place să dea tare din cap şi să-şi concureze glasurile cu boxele vor prezenta biletele la Groezrock, pentru că la sfârşitul lui aprilie (28-29) festivalul din Belgia sărbătoreşte 20 de ani de hardcore, iar între 26 şi 28 mai, solistul american, Bruce Springsteen, trece oceanul ca să coboare pe scena din Olanda pentru cei 60.000 de oameni care aleg să trăiască rock-ul la Pinkpop Festival.
Vara asta este încinsă de ritmuri hard pentru că rock-ul se exprimă în zeci de festivaluri din vestul până în estul Europei. Download Festival (Anglia) prezintă, între 8 şi 10 iunie, pe The Prodigy, Metallica, Black Sabbath şi alte nume importante pentru ca fanii să “descarce” în viaţa lor amintiri cu muzica bună de la evenimentul din Donington Park.
La început de iunie, Germania e zguduită din două părţi în acelaşi timp pentru că Rock Am Ring şi Rock Im Park – bilete – (1-3 iunie) îi cheamă în faţa publicului pe artiştii de la Linkin Park, Marilyn Manson, Metallica, Soundgarden şi Guano Apes, iar Irlanda le face poftă fanilor cu Forbidden Fruit Festival (2-4 iunie) din capitala Dublin.
Chiar dacă picioarele lor sunt făcute să se mişte pe ritmuri latino, aproape 100.000 de spanioli aleg anual să danseze pe muzica metal, indie, jazz, eletronică, hip-hop, pop, dance şi folk la Festivalul San Miguel Primavera Sound (30 mai-3 iunie) din Barcelona.
Hellfest (15-17 iunie) duce muzica la extrem şi în acest an. Festivalul pregăteşte un line-up cu Black Sabbath, Lamb of God, Machine Head şi Trivium, aşa că românii vor alege să treacă graniţa şi pentru spectacolul care va tremura Franţa, iar cel mai mare festival din Austria, Nova Rock – bilete – (8-10 iunie), strânge din 2005 câte 100.000 de oameni înnebuniţi după hardcore.
Faimos în anii ’70 pentru cele 600.000 de persoane care l-au ales şi premiat cu titlul de cel mai bun eveniment din Anglia în 2007, Isle of Wight Festival îi promite pe Tom Petty & The Heartbreakers, Elbow, Pearl Jam, Noel Gallegher’s High Flying Birds, între 22 şi 24 iunie.
Luna iulie începe pe vocile celor de la Red Hot Chili Peppers, Florence + the Machine şi Justice la Rock Werchter Festival din Belgia, între 28 iunie şi 1 iulie, iar alte evenimente mari fac prezenţa în Anglia şi Danemarca. Hard Rock Calling (13-15 iulie) îl are pe Bruce Springsteen pentru line-up-ul de la mijlocul lui iulie, iar Rockilde Festival (5-8 iulie) este pus pe scenă anual în Danemarca din 1971, când a fost lansat de doi liceeni, şi întreţine muzica hard timp de patru zile.
Serbia le propune fanilor din România să facă o ieşire până la EXIT Festival – bilete – (12-15 iulie), dacă vor să înlocuiască obişnuinţa cu o experienţă de luat acasă în imagini. Considerat cel mai mare festival din sud-estul Europei, Exit deschide distracţia din 2011, în fortareaţa Petrovaradin din oraşul Novi Sad.
“Rum pa pa pum, rum pa pa pum, rum pa pa pum, man down” se aude la microfon în Londra pentru că Rihanna va face show la Barclaycard Wireless Festival (6-8 iulie), iar Germania trăieşte electro între 13 şi 15 iulie pentru că DJ-ii lumii vin să vibreze Insula Ferropolis la unul dintre evenimentele masive de pe continent: Melt! Festival.
În august, românii au un motiv să se distreze în vecini pentru că Ungaria îi reuneşte pe soliştii trupei britanice, The Stone Roses, la Sziget Festival – bilete – (6-13 august) – „cel mai bun dintre cei mari” după cum a fost numit la European Festival Awards sau să înveţe puţină germană pentru că, la Wacken Open Air (2-4 august), Scorpions, Opeth şi Machine Head nu va lăsa pe nimeni să stea jos. Mai mult, Summer Breeze (16-18 august, Germania) şi Lowlands Festival (17-19 august, Olanda) fac şi ele parte din numele care vor ridica temperatura în această vară.
Anglia se ţine de spectacole, aşa că V Festival (18-19 august) vrea să fie o victorie şi în acest an şi demonstrează încă o dată că cele mai bătrâne evenimente (lansate în 1961) întineresc atunci când ocupă simultan scenele la Reading Festival şi Leeds Festival de pe 24 până pe 26 august.
Vara se încheie cu o performanţă electronică: Creamfields (24-26 august), festivalul care adună pe pământ englezesc vârfurile DJ-ing-ului din întreaga lume. Platanele ştiu ce au de făcut, aşa că publicul se va strânge să vibreze cât e noaptea de lungă.
Cât despre irlandezi, ei se hrănesc bine în această toamnă cu o porţie sănătoasă de Electric Picnic. Deşi a făcut glas abia în 2004, festivalul creşte repede pentru că va avea muzică bună în meniu, între 31 august şi 2 septembrie.
La Zone Arena din Bucureşti (15-17 iunie), se va auzi cum bate metalul în boxe, OST Fest vine cu aer de la munte la prima ediţie bucureşteană şi cu artişti ca Dimmu Borgir, Motorhead, Motley Crew sau Megadeth. Iar B’ESTFEST Summer Camp 2012 (6-8 iulie) garantează şi anul acesta că va fi the best, aşa că îşi aşează iar scena pe malul lacului Pasărea din comuna Tunari pentru Kreator, Milow, Andy C şi alţi mulţi artişti.
Dacă e vorba de muzică, atunci Sibiul este din nou capitală pentru că goth-ul şi metal-ul fac ca ARTmania să ajungă la a şaptea ediţie între 6 şi 12 august. Deşi fanii sunt nerăbdători să afle informaţii despre Rock The City şi Peninsula, acestea se lasă aşteptate.
Este clar. Şi în 2012 distracţia va fi dată la maxim pentru că Europa pune la microfon performanţa muzicală.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.