Legendara trupă Foreigner va susţine pentru prima dată un concert în România, pe 7 mai 2018, la Sala Palatului din Bucureşti, în cadrul turneului „40th Anniversary Tour” anunţă Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment, organizatorii evenimentului.

Fanii vor avea ocazia să asculte live hit-urile care au consacrat trupa, precum: „I Want To Know What Love Is”, „Say You Will”, „Feels Like The First Time”, „Cold As Ice”, „Waiting For A Girl Like You”, „Urgent” şi „Juke Box Hero”.

Foreigner este o trupă rock americano-britanică, formată în 1976 de către muzicianul englez Mick Jones, de britanicul Ian McDonald şi vocalistul american Lou Gramm. Ideea numelui i-a aparţinut lui Mick Jones, având ca sursă de inspiraţie naţionalitatea diferită a membrilor band-ului.

Până în prezent, trupa a lansat 9 albume de studio, 6 albume live, 20 de albume compilaţii şi aproape 80 de DVD-uri. Totodată, a obţinut 3 nominalizări la Grammy Awards şi a câştigat premii la American Music Awards şi Juno Awards.

Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de carieră muzicală pentru trupă, timp în care au vândut peste 75 de milioane de albume. Odată cu această aniversare, trupa a lansat un nou album – „40”, care cuprinde 40 de piese lansate între 1977 – 2017, şi a pornit în turneul mondial  „40th Anniversary Tour”.

Bilete Foreigner la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertul trupei Foreigner de la Sala Palatului din Bucureşti, de pe 7 mai 2018, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, începând cu 29 noiembrie 2017, ora 14:00, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Categorie Preţ
Categoria VIP 690 lei bilete
Categoria I 490 lei bilete
Categoria II 270 lei bilete
Categoria III 190 lei bilete
Categoria IV 150 lei bilete