Gothic, Kistvaen, Cap de Craniu şi Crimena sunt primele trupe româneşti anunţate pentru Maximum Rock Festival 2015, ce va avea loc în perioada 15-18 octombrie la Arenele Romane şi Club Colectiv din Bucureşti, alături de line-up-ul format din nume ale rock-ului internaţional, ca Anihilator, Epica, Skamold, Harlett şi Archer.

Înfiinţată în 1992, Gothic este una dintre cele mai apreciate trupe româneşti ce a reprezentat în 2012 ţara noastră la Wacken Open Air. Renumită pentru vibe-ul întunecat şi sunetul bogat, brutal, Gothic practică un amestec special de genuri, ca doom, death şi heavy, rezultatul fiind un sound masiv, plin de putere.

Kistvaen, fondată în 2008, este singura reprezentantă a genului depressive black metal din România. Încă de la înfiinţare, trupa a păşit pe urmele unor grupuri internaţionale de renume precum Shining, (alături de care şi-a lansat albumul „Desolate Ways”), Bethlehem şi Silencer, găsindu-şi, însă, propriul drum şi identitatea muzicală prin originalitate.

Trupa Cap de Craniu şi-a început activitatea în 2007, impunându-se imediat pe scena locală prin combinaţia inedită de genuri care amestecă grind-ul cu death metal-ul, oferind ascultătorilor un sound dur, unic şi greu de ignorat.

Crimena revine pe scenele bucureştene cu acelaşi sound brutal, puternic, cu atitudine dezinhibată, pregatiţi să ofere publicului un concert expoziv.

Pe 15 şi 18 octombrie concertele vor avea loc în Club Colectiv din Bucureşti, în timp ce pe 16 şi 17 octombrie 2015, fanii sunt aşteptaţi la Arenele Romane din Bucureşti. Pe perioada evenimentului, iubitorii muzicii rock se vor putea delecta cu o serie de activităţi adiacente concertelor: expoziţii, târguri, happening-uri.

Bilete Maximum Rock Festival 2015

Biletele pentru cea de-a treia ediţie a evenimentului metal indoor al toamnei, Maximum Rock Festival, ce va avea loc în perioada 15-18 octombrie 2015, au fost puse în vânzare în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, la preţuri ce diferă în funcţie de perioada de achiziţie:

Preţ Categorie/Observaţii
89 lei primele 100 de bilete numai prin PayPal şi direct de la sediul Maximum Rock România
99 lei următoarele 250 de bilete cumpără bilete
110 lei următoarele 500 de bilete  cumpără bilete
125 lei restul biletelor  cumpără bilete
135 lei pentru biletele achiziţionate în perioada festivalului  cumpără bilete
250 lei bilete VIP* numai prin PayPal şi direct de la sediul Maximum Rock România

Numărul biletelor VIP este limitat la 30 de bucăţi şi includ meet & greet, afiş, pachet cu materiale promoţionale.

IMPORTANT: Preţul abonamentelor rămâne acelaşi pentru toate cele 4 zile de festival, în limita a 1500 de bucăţi.
Biletele şi abonamentele achiziţionate prin paypal vor fi ridicare în ziua evenimentului, de la punctul special amenajat la intrare, sau la cerere cu maxim 10 zile înainte de eveniment, pe baza unui act de identitate.

De asemenea,  exclusiv prin reţeaua Eventim, rockerii vor putea să achiziţioneze pachetul Romanian Rock Meeting + Maximum Rock Festival care, la preţul de doar 145 de lei, oferă acces la 2 evenimente, însumând 6 zile de spectacole. Prin acest pachet, se oferă un discount de 25% din preţul biletului la fiecare dintre cele două evenimente.

S-au pus în vânzare un număr limitat de 100 de pachete speciale, disponibile accesând acest link.