Pianistul român Harry Tavitian va urca în această toamnă pe scena Sălii Palatului alături de John Mayall, părintele mişcării britanice de blues. Muzicianul român a fost invitat chiar de managementul lui John Mayall la concertul pe care artistul britanic îl va susţine la Bucureşti pe 11 noiembrie 2012 de la ora 20:00.

Află mai multe despre concertul John Mayall de la Bucureşti!

Harry Tavitian s-a născut în anul 1952 la Constanţa, într-o familie de armeni. A studiat pianul clasic de la vârsta de 6 ani şi la 17 ani a descoperit blues-ul la concertul Memphis Slim de la Braşov. Harry Tavitian a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti, iar în 1974 a participat la prima ediţie a Festivalului de Jazz de la Sibiu unde a cântat în jam-session cu Richard Oschanitzky la patru mâini.

Din 1976 s-a dedicat exclusiv jazz-ului, astfel că în 1978 a pus bazele grupului Creativ alături de care în 1980 a câştigat premiul I pentru debut la Festivalul de Jazz de la Sibiu. În perioada 1978-1987 a condus Clubul de Jazz de la Constanţa, iar în 1992 a înfiinţat Fundaţia Culturală „Harry Tavitian”. Din ianuarie 1990 şi pâna în prezent realizează emisiunea Jazz Context de la Radio Constanţa, iar din februarie 1990 este vicepreşedinte al Uniunii Armenilor din România – filiala Constanţa şi realizatorul emisiunii Naţia şi Civilizaţia Armenilor de la Radio Constanţa.

Muzica lui Harry Tavitian se caracterizează prin deschidere către influenţe multiple şi printr-o mare capacitate de sinteză. Într-un interviu acordat revistei Jazz Forum în 1986, Tavitian declara: „suntem aici în Levant, suntem parte a lumii, suntem deschişi către cultura lumii, catre spontaneitate”.

Tavitian are un stil propriu, inconfundabil, bine definit în noul jazz est-european, prin diversele sale experienţe artistice. Muzica sa este un amestec de Thelonious Monk, Mal Waldron, Cecil Taylor, Dollar Brand, muzică de cameră contemporană, blues, muzică medievală, folclor din Balcani. Rădăcinile lui armeneşti sunt, de asemenea evidente, muzica sa are un puternic caracter etnic.

Harry Tavitian a susţinut concerte şi a participat la festivaluri importante în România, Rusia, Lituania, Franţa, Italia, Germania, Bulgaria, Portugalia, Republica Moldova, Polonia, Scoţia, Ungaria, Grecia, Turcia, Olanda, SUA, Armenia (ca invitat personal al preşedintelui Armeniei), Slovacia, Elveţia, Cehia, Austria sau Slovenia. Pianistul român a colaborat în cei 30 de ani de activitate cu numeroşi jazzmani români şi străini.

Biletele pentru concertul John Mayall de la Bucureşti se găsesc în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro şi au preţuri cuprinse între 75 şi 300 de lei, în funcţie de categoria pentru care sunt achiziţionate. Concertul este produs de Fundaţia Culturală Phoenix.

Categoria 1: 300 lei
Categoria 2: 250 lei
Categoria 3: 200 lei
Categoria 4: 150 lei
Categoria 5: 100 lei
Categoria 6: 75 lei
Cumpara bilet