Home » Petreceri » HNNY şi Dan Shake la Gara Regală Băneasa din Bucureşti
Vineri, 23 mai 2014, de la ora 22:00, la Gara Regală Băneasa din Bucureşti are loc Good Life Spring Journey Edition with HNNY and Dan Shake. Din line-up-ul evenimentului mai fac parte: Charlie Boy The Rabbit King, Snygg şi Gibril.
Acesta este primul eveniment din seria party-urilor tematice al brand-ului Good Life. Tema acestuia este „Travel”, iar locul de desfăşurare este Gara Regală Băneasa, sora mai mică a Gării din Sinaia, care a fost construită special pentru a primi membrii familiei regale în 1936. Pe 23 mai 2014, ea va primi o nouă faţă şi va avea proiecții imense, lumini și decor specific unei călătorii în timp și spațiu. Pregătim vizuale hipnotizante, modelate în jurul temei călătoriei. Spațiul în care dansăm va prinde viață prin mixaje video parte.
Scena se va afla pe peron, iar pavilonul va fi transformat într-o zonă de lounge şi bar.
HNNY sau Johan Cederberg este unul dintre cei mai tari producător de muzică de club pe care l-au dat suedezii în ultima vreme. A debutat cu un edit hipnotic al unei piese de Mariah Carey în 2011, lansat la Studio Barnhus, label-ul lui Axel Boman. A pătruns în lumea house-ului underground cu hitul „For The Very First Time”, apărut la respectatul label Local Talk.
În 2013 a lansat „Yearning” și un edit al unei piese Brandy & Monica. Împreună cu conaționalul Kornel Kovacs și-a lansat propriul label, Puss, la care are deja câteva release-uri la activ, în stilul care pare să îl definească: hituri populare din anii ‘90 reinterpretate în cel mai dansant și catchy blend de deep house actual.
Dan Shake este primul producer care a ajuns să se lanseze la label-ul lui Moodymann, exclusivistul Mahogani Music, fără să aibă vină din scena locală Detroit. Originar din Leeds, Dan se afla la Dimensions Festival și tocmai îl văzuse pe Kenny Dixon Jr mixând. Înarmat cu un mixtape, a reușit să i-l înmâneze lui Moodymann care a fost captivat instant. Profund impresionat, Moodymann nu a ezitat să îl includă pe Dan în crew-ul său compact de artiști originari din Detroit.
Sound-ul lui Dan invocă ritmurile percuție stratificată ale afrobeat-ului lui Tony Allen și Fela Kuti cu sampling-ul soulful al lui J Dilla și groove-urile dense și dark ale producătorilor contemporani ca Flying Lotus și Motor City Drum Ensemble.
Bilete Good Life cu HNNY şi Dan Shake
Biletele pentru Good Life Spring Journey Edition with HNNY and Dan Shake vor fi disponibile la intrare. Preţul acestora va fi de 30 lei înainte de 01:00 şi 40 lei după această oră.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.