Home » Ştiri » Horia Brenciu revine în martie 2013 pe scena Sălii Palatului
Pentru al treilea an consecutiv Horia Brenciu revine în luna martie pe scena Sălii Palatului din Bucureşti. Astfel, pe 27 şi 28 martie 2013 Horia Brenciu va declara din nou „Fac ce-mi spune inima” şi îşi va lansa cel mai nou album „40„.
Vezi cum a fost la „Fac ce-mi spune inima” din 2012!
În 2011, Horia îşi făcea curaj şi organiza primul său mare spectacol la Sala Palatului. Un an mai târziu, braşoveanul concerta pe aceeaşi scenă patru seri consecutiv în faţa a peste 16.000 de fani. În 2013, spectacolul „Fac ce-mi spune inima” a devenit deja o tradiţie. O tradiţie plină de culoare, muzică bună şi cu un Horia Brenciu ce pare de neoprit.
Horia Brenciu şi-a început cariera în televiziune în anii ’90, fermecând publicul cu şarmul său în cadrul unor emisiuni ca „Robingo”, „Tip Top Minitop” sau „Kiki, Riki, Miki”. Însă cum prima dragoste nu se uită niciodată, Horia a cochetat în permanenţă cu muzică de-a lungul timpului demonstrându-şi talentul ca şi muzician şi entertainer.
Biletele pentru concertele „Fac ce-mi spune inima” din 27 şi 28 martie 2013 de la Bucureşti vor fi disponibile în reţeaua Eventim şi pe www.eventim.ro începând cu 10 decembrie 2012.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.