Concertul Queen + Adam Lambert este din ce în ce mai aproape, urmând să aibă loc pe 21 iunie 2016, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. În deschiderea concertului vor cânta britanicii de la Electric Pyramid, trupa autohtonă Grimus, dar şi Jeremy?, trupă originară din Bulgaria ce ne-a ajutat să îi cunoaştem înainte de concert, printr-un interviu exclusiv pentru iConcert.ro.

În primul rând, ne-a interesat să aflăm chiar de la ei, cine este trupa Jeremy? şi cum a reuşit ea să atragă atenţia celor de la Queen. Băieţii ne-au povestit cum s-au reunit în anul 2014, primul lor single oficial, „Fake Fruits”, urcând rapid în topuri. În 2015, Jeremy? au fost invitaţi la festivalul The Great Escape din Brighton şi festivalul Rock For The People din Cehia.

Singe-ul lansat în primăvara acestui an, „King Kong”, le-a demonstrat fanilor de rock’n’roll adevăratul sound al bulgarilor. Primul lor album se bucură de un foarte mare succes, băieţii spunând despre acesta că probabil este cel mai mare proiect de pe piaţa muzicală din Bulgaria. „Publicul creşte în fiecare oră şi Jeremy? sunt îndeajuns de norocoşi să primească dragoste şi suport atât de la fanii de acasă, cât şi de la cei din afară”, ne povestesc rockerii despre trupa lor.

Jeremy? susţin un concert în deschiderea show-ului Queen + Adam Lambert, de la Bucureşti
Jeremy? susţin un concert în deschiderea show-ului Queen + Adam Lambert, de la Bucureşti

Cât despre includerea lor în deschiderea concertului Queen + Adam Lambert, cei de la Jeremy? ne-au dezvăluit că, în seara când ei îşi lansau cel de-al treilea single, au aflat de concertul ce avea să aibă loc în Bulgaria şi de faptul că era un loc liber în deschidere, aşa că băieţii şi-au trimis materialele mai departe. Sound-ul lor i-a ajutat să primească acest loc în deschidere atât în cadrul concertului Queen + Adam Lambert din Bulgaria, cât şi din România şi Polonia.

Considerând că România şi Bulgaria sunt nişte ţări destul de asemănătoare, am fost curioşi să aflăm de la băieţi cum este contextul muzical din ţara lor, dar şi cum anume îl schimbă ei. Rockerii ne-au spus că un lucru ce îi ajută este faptul că Bulgaria este o ţară mică şi îi ajută să ajungă uşor la oamenii din întreaga ţară, dar în acelaşi timp este dificilă crearea unei industrii muzicale sănătoase.

„Oamenii nu sunt obişnuiţi să cumpere muzica pe care o ascultă şi au şi mai puţini bani pentru a investi în concerte şi viaţă de noapte. Genurile cele mai preferate în ţară sunt pop folk şi pop, ceea ce nu prea lasă foarte mult spaţiu pentru alte genuri muzicale, transformând muzica rock într-o nişă”, ne-au povestit cei de la Jeremy?. „Ceea ce Jeremy? aduce în plus este sound-ul alternative şi indie al celor mai faimoase trupe din lume. Este cel mai actual sunet care să fi ajuns la nivel naţional în ani de zile. De asemenea, versurile sunt în engleză, ceea ce ajută Bulgaria să aibă prima sa trupă recunoscută internaţional, exceptând trupele tradiţionale de folclor”.

Jeremy? susţin un concert în deschiderea show-ului Queen + Adam Lambert, de la Bucureşti
Jeremy? susţin un concert în deschiderea show-ului Queen + Adam Lambert, de la Bucureşti

În scurta perioada în care Jeremy? au fost prezenţi pe piaţa muzicală din Bulgaria, aceştia au reuşit să lanseze câteva videoclipuri puternice şi bine făcute, aşa că i-am întrebat pe băieţi dacă experienţa live va împrumuta ceva din această experienţă vizuală. Răspunsul lor a fost că: „toate nuanţele, imaginile, vizualurile, cuvintele sunt acolo pentru a mări efectul şi pentru a transmite virusul Jeremy? direct în inimile oamenilor”.

De asemenea, trupa a hotărât ce melodii vor beneficia de o transpunere video în funcţie de feedback-ul primit din partea fanilor lor, astfel având încrederea că toate melodiile de pe albumul lor exprimă emoţii puternice. „Pe scenă, Jeremy? se dedică muzicii şi concertului în sine. În timp, ne vom contura mai bine show-ul şi îl vom face mai mare şi mai complicat, dar nu vom uita niciodată intrumentele clasice ale unei trupe de rock şi emoţia unei cântări”.

Dacă tot vor avea ocazia să deschide un concert legendar, i-am întrebat pe băieţi şi care au fost cele mai memorabile concerte de-ale lor de până acum. Trupa a ales concertul de la festivalul The Great Escape din Brighton, datorită faptului că au ajuns acolo, deşi trupele independente de obicei nu sunt invitate. Astfel,  au avut şansa să cânte la egalitate, pe aceeaşi scenă cu nume mari din UK, dar şi datorită faptului că au avut ocazia să întâlnească nume mari, precum Seymour Stein.

Considerând că experienţa de deschidere a concertului Queen + Adam Lambert va o şansă mare, i-am întrebat pe cei de la Jeremy? cu ce trupe le-ar plăcea să colaboreze pe viitor. Muzicienii ne-au răspuns, clarificând că pentru ei Queen este mai mult decât muzică, este o experienţă completă cu care au crescut şi această şansă este un vis împlinit. De asemenea, mai au destul de multe alte trupe ce i-au inspirat, precum Foo Fighters, Muse, Radiohead, Kings of Leon, Biffy Clyro. Băieţii de la Jeremy? tânjesc după momentul când ar putea să îi cunoască sau chiar să cânte cu aceştia. „Nu ne este frică să visăm. Mereu se merită”.

https://www.youtube.com/watch?v=wRddVsArNy4

Ca orice trupă la început de drum, am fost curioşi aflăm care este cântecul reprezentativ pentru trupa Jeremy?, iar aceştia ne-au răspuns: „Câştigătorea la Competiţia Internaţională de Compoziţii 2015 a fost melodia „Fake Fruits”, care face Jeremy? prima trupă din Bulgaria care să primească această recunoaştere. Melodia a fost printre alte 18500 compoziţii, aşa că această distincţie a demonstrat că Jeremy? va fi apreciată de iubitorii de muzică”.

În final, i-am rugat pe băieţii de la Jeremy? să ne spună la ce ne putem aştepta în anii ce vor veni, răspunsul fiind unul simplu „mai multe melodii frumoase, muzică hipnotizantă, energie debordantă şi dedicare artei, în toate formele sale! Jeremy? este un fel de viaţă şi este lucrul pe care îl facem cel mai bine. Chiar din a doua zi după ce am lansat primul album am început să lucrăm la cel de-al doilea, aşa că staţi cu ochii pe noi şi ROCK ON!”.

Cei care nu şi-au achiziţionat încă bilete pentru concertul Queen + Adam Lambert o mai pot face online, pe www.eventim.ro, dar şi de la intrare, în ziua concertului, în limita disponibilităţii. Biletele au preţuri cuprinse între 141 lei şi 597 lei, în funcţie de poziţionare.