INTERVIU cu Laurian Manta: „Cel mai mult mă inspiră momentele din viaţa mea”

Au trecut mai bine de 5 ani de la participarea sa la Vocea României, iar Laurian Manta se află pe aceeaşi cale pe care promite că nu o va abandona niciodată: muzica. În prezent, tânărul lucrează la propriile piese, cântă şi compune de fiecare data când are ocazia, în speranţa că, în curând, va veni ziua în care îşi va auzi compoziţiile la radio. Laurian a acceptat să ne vorbească despre parcursul său de la Vocea României şi despre ce a urmat după finalizarea concursului.

Gabriel Catană: Care a fost prima ta legătură cu muzica?

Laurian Manta: Prima mea legătură cu muzica vine încă din copilărie atunci când unchiul meu, muzician de asemenea, mi-a descoperit talentul. M-a pus să bat un ritm, să cânt anumite note după el şi ulterior i-a spus mamei mele ca am talent în muzică.

G.C.: Când ai avut prima cântare „oficială”?

L.M.: Îmi amintesc că prima oară când am cântat cu un public a fost la grădiniţă, la o serbare de iarnă, unde am cântat colinde. Dar, în mod oficial, a fost chiar înainte să încep şcoala, când am urcat pe o scenă adevărată, la Casa de Cultură din Slănic, unde am cântat o piesă de muzică populară.

G.C.: Ce te-a determinat să participi la Vocea României?

L.M.: Adevărul este că nu a venit de la mine, ci de la colegii mei de liceu, care m-au înscris în concurs. Iar apoi, într-o zi după ora de canto, am fost sunat de cineva din echipă pentru a fi invitat la preselecţiile pentru emisiune. De aici a început tentanţia pentru Vocea României. Bineînţeles că am acceptat să mă duc la preselecţii, unde am cântat piesa „You Raise Me Up”, iar apoi am fost chemat la „Audiţiile pe nevăzute” şi de aici a început toată nebunia.

G.C.: Ce ai simţit la audiţii, când ai văzut că s-au întors toate cele patru scaune, după ce ai cântat piesa „Je suis Malade”?

L.M.: Sincer, nici nu ştiu ce am simţit. Îmi amintesc că înainte să cânt nu m-am simţit deloc bine, din cauza emoţiilor, după ce am aşteptat câteva ore bune ca să îmi vină rândul. Ceea ce m-a determinat să dau totul pe scenă a fost privirea lui George Naţis, pianistul de atunci din orchestra Vocea României, care s-a uitat la mine şi mi-a zâmbit în semn de încurajare. Apoi am cântat şi ştiu că s-au întors pe rând: Loredana, Smiley, iar apoi cele două extreme, Horia Brenciu şi Marius Moga, care aşteptau acuta din piesă. Iar eu l-am ales pe Horia.

G.C.: De ce l-ai ales pe Horia Brenciu ca metor?

L.M.: A fost impulsul de moment. Deşi, înainte de audiţii am fost la mare, iar playlist-ul meu din telefon avea foarte multe piese cântate de Horia. Stau să mă gândesc acum şi realizez că poate a existat această influenţă. Oricum sunt convins că a fost şi va fi mereu cea mai bună alegere.

G.C.: Cum a fost momentul din prima gală live, când ai cântat piesa “România” a lui Adrian Daminescu?

L.M.: Cred că a fost cel mai sincer moment muzical din carierea mea. Sunt sincer pe scenă, dar nu cred că am simţit vreodată aşa de mult o piesă cum am simţit-o pe aceasta. Toată agitaţia de acolo, emoţia momentului şi restul de sentimente cumulate m-au făcut să dau tot ce am avut mai bun şi să plâng la sfârşitul piesei.

https://www.youtube.com/watch?v=HhLI45jbZfk

G.C.: Cum a fost perioada care a urmat imediat după Vocea României?

L.M.: După concurs nu mi s-a mai oferit atâta atenţie, însă mulţi oameni au vrut să vorbească cu mine, să îmi ia interviuri. Am fost practic într-un continuu antrenament care era legat de Vocea. Au urmat concertele lui Horia de la Sala Palatului, la care am participat şi eu, iar apoi, a început turneul lui Horia, unde am cântat alături de el la spectacolul din Ploieşti. Abia după vreo 6 luni a început să se stingă agitaţia aceea din urma concursului.

G.C.: Care este diferenţa între Laurian de atunci, de la 15 ani şi Laurian din prezent, din punct de vedere profesional?

L.M.: Am evoluat foarte mult pe ceea ce înseamnă transmis de emoţie. Cântam destul de tehnic înainte de Vocea. Dar apoi am învăţat cum să transmit. Iar în prezent sunt mult mai sigur pe mine şi pe ceea ce pot. Acum mă interesează cel mai mult emoţia şi sentimentele pe care vreau să le transmit.

G.C.: În prezent, care este legătura ta cu muzica?

L.M.: Astăzi, de exemplu, nu am făcut nimic legat de muzică. Oricum, eu sunt de părere că prezentul nu înseamnă doar azi, ci mai degrabă este un parcurs pe care ţi-l propui într-o anumită perioadă de timp din actualitate. Aşa că, momentan eu mi-am descoperit o abilitate: aceea de a compune linii melodice şi de a scrie versuri. Am tot compus în ultimul an şi dacă le-aş pune pe toate cap la cap, aş avea un album.

G.C.: Ce te inspiră cel mai mult atunci când compui?

L.M.: Cel mai mult mă inspiră momentele din viaţa mea. De exemplu, am avut la un moment dat o perioadă grea, pe care am reuşit să o depăşesc datorită muzicii. Şi am reuşit să compun în câteva zile vreo 10 piese la foc automat, iar apoi am stat ca o legumă timp de o lună. De asemenea, mă mai inspiră o anumită stare pe care mi-o transmite o persoană într-o perioadă.

G.C.: Ce mesaje vrei să transmiţi prin muzica ta?

L.M.: În principal, totul se împarte în două extreme: dramă şi nebunie. Pot să fiu nebun pe piese, dar pot să fiu şi foarte dramatic. Nu am cum să ştiu spre care dintre ele o să mă îndrept mai mult, dar asta va depinde de ce voi trăi şi voi simţi pe viitor.

G.C.: Cu ce artişti naţionali şi internaţionali ai colabora?

L.M.: Din România, aş colabora cu Andra şi Delia, în primul rând. Cred că ăsta este răspunsul pe care îl dă orice artist, pentru că are şi motive. De asemenea, mi-ar plăcea să lucrez alături de Irina Rimes, Randi şi Alexandra Stan. La nivel internaţional, i-aş alege pe: Ed Sheeran, Michael Buble, Maroon 5, Beyonce şi Sam Smith.

G.C.: Ce părere ai despre viitorul în industria muzicală?

L.M.: Eu consider că este ofertant şi ca să ajungi să intri în această industrie muzicală trebuie doar să ai acel ceva care să-i placă publicului. E greu şi nu are cum să îţi iasă din prima în acest domeniu, dar dacă ai speranţă, determinare şi tupeul ăla neceser, la un moment dat, reuşeşti.