Trupa LaLa Band va începe în luna septembrie cel de-al patrulea turneu naţional „LaLa Love Forever”. Cu această ocazie fanii vor face cunoştinţă cu noul membru al formației, Alex. Astfel Criss, Vlad, Alina, Dorian, Sore, Rapha, Alexia, Dima, Ana, Levent, Gabi şi Alex promit show-uri incendiare în multe oraşe din ţară.

Primul concert, care va deschide turneul, va avea loc pe 24 septembrie 2013 la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra Neamţ, începând cu ora 19:30. Cel de al doilea eveniment este programat pentru ziua următoare, 25 septembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, tot de la ora 19:30.

„De-abia aşteptăm să ne întâlnim cu fanii, vom trăi împreună momente pline de iubire şi energie LaLa. Vă pupăm şi vă iubim”, au spus Criss şi Vlad.

„Ca şi până acum, le promitem celor care vor veni la show-urile LaLa Band multă muzică bună, suprize şi distracţie cât cuprinde”, au completat Alina şi Dorian.

În cadrul concertelor din turneu, fanii vor putea asculta piese precum: „Stage of Joy”, „Dance dance dance”, „One Wish”, cover-uri după piese consacrate: „Grenade”, „I feel pretty”, dar şi melodii de pe albumele anterioare, cât şi de pe cel mai recent material discografic „LaLa Band, LaLa Love Forever” (album cu piese 100% originale).

Până la cele două concerte programate, fanii vor mai avea alte două ocazii de a fi alături de trupă, în cadrul premiilor Romanian Music Awards (nominalizaţi la categoria Best Group cu piesa „Dance, dance dance”), pe 14 septembrie 2013, în Braşov, dar şi la Sibiu, pe 19 septembrie 2013, în cadrul Media Music Awards.

Biletele pentru concertele din cadrul turneului se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacole, în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la preţul de 100 lei.