Home » Ştiri » Musicalul „Mamma Mia!”, în premieră la Sala Palatului din Bucureşti, în mai 2018
„Mamma Mia!”, musicalul care a cucerit întreaga lume cu hiturile celebrei trupe ABBA, va fi produs pentru prima dată în România, şi va avea premiera la Sala Palatului din Bucureşti, pe 24 mai 2018. Spectacolul, care a fost urmărit de peste 60 de milioane de oameni din aproximativ 50 de țări, va fi pus în scenă de numeroşi artişti de renume, iar personajul principal al poveştii, tânăra Sophie, va fi interpretat în rol dublu de Ana Munteanu şi Bianca Purcărea.
Musicalul „Mamma Mia!” aduce o premieră în România, fiind primul proiect de acest gen susţinut şi organizat la noi în ţară. Evenimentul va fi o co-producție sloveno-română, a companiei Prospot Doo împreună cu un grup de producători reuniți de către compania Atelier Promotion, în colaborare cu WonderTheatre.
„La aproape 3 ani de la lansarea WonderTheatre suntem bucuroşi să putem prezenta publicului din România unul dintre cele mai de succes musicaluri din lume. „Mamma Mia!” este o experiență memorabilă, atât pentru creatori cât și pentru participanți, un prilej special de a petrece o seară minunată împreună, cântând, dansând, bucurându-ne pur și simplu de viață, alături de actori foarte talentați si interpretări excepționale pe muzica uneia dintre cele mai îndrăgite trupe din toate timpurile, ABBA”, declară Andrei Boncea, producător WonderTheatre.
La rândul său, Sorin Enache, producătorul Atelier Promotion spune că spectacolul se va întinde pe o perioadă de minimum 2 ani. „Va avea peste 100 de reprezentații, iar ambiția noastră este să ajungem cu această super producție în toate marile orașe din România. Cred cu tărie ca va fi nu doar un succes de public, ci va fi foarte fun și challenging pentru noi, producătorii”.
Musicalul prezintă povestea tinerei Sophie, care își dorește să-și cunoască tatăl natural și să fie condusă de acesta la altar. Protagonista va fi interpretată în dublu rol de Ana Munteanu şi de Bianca Purcărea.
„Este un proiect grandios și mă bucur enorm că fac parte din el! Am șansa să lucrez cu oameni foarte mari din mediul artistic românesc și învăț foarte multe lucruri la repetiții, în fiecare zi. Este și o provocare pentru că eu am 16 ani, iar Sophie este mai matură decât mine, în pragul căsătoriei și în fața unor alegeri”, a declarat Ana, câştigătoarea sezonului 7 de la Vocea României.
„Am fost foarte fericită când am auzit că spectacolul va fi pus în scenă aici si am venit extaziată la casting. În plus, eu am crescut cu ABBA, sunt fan și știu toate piesele!”, a mărturisit Bianca despre musicalul „Mamma Mia!”.
Musicalul „Mamma Mia!” a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia „Mamma Mia”. Musicalul a întrecut producțiile originale pe Broadway, de la „The Sound of Music”, „The King and I” și până la „Damn yankees”, cu 1500 de reprezentații.
Proiectul a devenit al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway și al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu peste 5000 de reprezentații. În orice zi au loc cel puțin 7 show-uri „Mamma Mia!”, în jurul lumii. Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale.
Biletele pentru premiera musicalului „Mamma Mia!” vor fi puse în vânzare în curând.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.