Home » Ştiri » Marius Mihalache invitat în deschiderea concertului Kitaro la Bucureşti
Marius Mihalache, maestrul absolut al ţambalului, este invitat în deschiderea concertului pe care Kitaro îl va susţine în data de 2 martie 2014, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti. Muzica pe care o face i-a adus artistului japonez un premiu Globul de Aur, un premiu Grammy şi încă 15 nominalizări la Grammy.
Marius Mihalache a declarat că este onorat, dar în acelaşi timp şi uimit de invitaţia lui Kitaro, surpriza cea mai mare venind din faptul că artistul japonez îşi organizează spectacolele cu atât de multă rigurozitate încât varianta unui artist în deschidere nu a fost luată în considerare până acum. Aşadar, artistul autohton Marius Mihalache va fi primul muzician care va avea această onoare.
http://www.youtube.com/watch?v=Ei4HE0hVsBE
Iubitor şi susţinător al muzicii analog, Kitaro şi-a petrecut mai bine de 30 de ani din viaţă în încercarea de a transpune cele mai sincere şi liniştite gânduri în note muzicale. Artistul japonez a avut ocazia să călătorească în întreaga lume cu muzica sa, umplând sălile de concerte din oraşe precum New York, Chicago, Boston, Los Angeles ori Atlanta.
Marius Mihalache este cunoscut pentru reuşita sa de a reintegra un instrument tradiţional balcanic, ţambalul, în muzica actuală, ba chiar să îl includă în asocieri neaşteptate, cum ar fi numeroasele sale colaborări cu artişti de jazz. Talentul său a fost cunoscut de lumea întreagă, fiind prezent pe scene din Italia, Germania, Belgia, Olanda, Spania şi Turcia, având ocazia să cânte în deschiderea unor artişti legendari precum Nina Simone, Gloria Gainor şi Chick Corea.
Biletele pentru concertul Kitaro de la Sala Palatului din Bucureşti sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la următoarele preţuri:
Categorie bilete | Preţ | |
---|---|---|
Golden VIP | 320 lei | cumpără bilete |
VIP | 280 lei | cumpără bilete |
Categoria I | 200 lei | cumpără bilete |
Categoria II | 180 lei | cumpără bilete |
Categoria III | 150 lei | cumpără bilete |
Categoria IV | 100 lei | cumpără bilete |
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.