Home » Bilete » Concerte 2023 » Musicalul MAMMA MIA! la Sala Palatului din București
Sâmbătă și duminică, 16 și 17 decembrie 2023, de la ora 19:00, musicalul MAMMA MIA! revine pe scena de la Sala Palatului din București. Protagoniștii spectacolului din 16 decembrie sunt Loredana, Horia Brenciu și Cornel Ilie, în timp ce pe 17 decembrie va urca alături de aceștia pe scenă și Jorge în rol principal.
Musicalul MAMMA MIA! prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunții, care dorește să-și cunoască tatăl natural și să fie condusă de acesta la altar. Sophie se confruntă cu faptul că are trei posibile variante, așa că decide să-i invite pe cei trei bărbați din trecutul romantic al mamei sale pe mica insulă grecească Kalokairi pentru a încerca să afle adevărul. Piesa a fost scrisă de Catherine Johnson, având ca inspirație melodiile trupei suedeze ABBA, compuse de Benny Andersson și Björn Ulvaeus. Chiar numele piesei este preluat din hit-ul trupei „Mamma Mia”, lansat în 1975.
Pusă în scenă de regizorul Răzvan Ioan Dincă, producția de la București este una spectaculoasă, cu o coregrafie impresionantă, decoruri de vis și nu mai puțin de 200 de costume. În rolurile principale se regăsesc Loredana, Horia Brenciu, și Cornel Ilie, care vor fi acompaniați de Adrian Nour, Anca Țurcașiu, Rodica Ștefan, Bianca Purcărea și Silviu Mircescu la spectacolul din 16 decembrie, și de Jorge, Ernest Fazekas, Anca Țurcașiu, Rodica Ștefan și Daria Crișan la spectacolul din 17 decembrie.
În fiecare zi, în întreaga lume au loc cel puțin 7 spectacole „MAMMA MIA!” și mii de reprezentații jucate în sute de țări, pe șase continente. Musicalul „MAMMA MIA!” a fost lansat în 1999 la Londra, pe West End, și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat filmul „Mamma Mia 2”.
Biletele pentru cele două reprezentații ale musicalului MAMMA MIA! din 16 și 17 decembrie 2023 de la Sala Palatului din București pot fi achiziționate în rețeaua iaBilet și online pe iaBilet.ro, la următoarele categorii de preț:
Sâmbătă, 16 decembrie 2023:
Duminică, 17 decembrie 2023:
Suplimentul „Meet and Greet” este valabil doar împreună cu biletul de acces la spectacol.
La prețul biletelor se poate adăuga comisionul de emitere bilet al agenției de ticketing.
Musicalul MAMMA MIA! de la Sala Palatului din București este organizat de Sound Design.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.