Acest eveniment a avut loc in data de 15 Jun 2011.
Vezi alte evenimente la .

Miercuri, 15 iunie 2011, la Sala Palatului din Bucureşti are loc evenimentul „My Dream”. Celebrii artiştii ai China Disabled People’s Performing Art Troupe (CDPPAT) vor urca pentru prima dată pe scena bucureşteană la invitaţia Blockbuster BG şi Gala Mgmt&PR.

Mai mult decât un show de divertisment în care se îmbină elemente din multe arte (dans tradiţional chinezesc, muzică, dans modern, balet, teatru, poezie, Peking Opera), “My Dream” reprezintă o lecţie de viaţă, un vis împlinit, vis pe care artistii îl împărtăşesc si îl trăiesc împreună cu publicul. Evenimentul este unul unic, fiecare apariţie CDPPAT este o experienţă specială.

Fenomenul mondial, „My Dream” a reuşit să impresioneze spectatorii din toată lumea prin viziunea aparte şi talentul ieşit din comun. Turneele întreprinse de-a lungul anilor le-a oferit oportunitarea de a îşi prezenta spectacolul în faţa unora dintre cei mai importanţi oameni politici ai lumii. Al Gore a rămas extrem de plăcut surprins de artiştii chinezi, după ce a urmărit spectacolul a declarat:

Artiştii reuşesc să ilustreze, într-un mod cât se poate de dramatic, potenţialul creativ care se află în centrul fiecărei fiinţe umane – indiferent de naţionalitate sau dizabilităţi fizice. Măiestria lor a adus speranţă pentru conaţionalii lor şi a pus în mişcare Jocurile Paraolimpice din China. Determinarea lor a inspirat milioane de oameni.

Bilete My Dream

Biletele pentru My Dream vor fi disponibile online pe www.eventim.ro şi prin reţeaua Eventim, la următoarele preţuri:

Cat. 1: 170 lei
Cat. 2: 120 lei
Cat. 3: 90 lei
Cat. 4: 65 lei
Cat. 5: 40 lei

Cumpara bilet

După o călătorie în jurul lumii, cu peste 150 de spectacole în 60 de ţări, China Disabled People’s Performing Art Troupe ajunge şi în Capitală, evenimentul urmând să înceapă de la ora 20:00.

Citeşte despre: , , ,