Home » Petreceri » Nights.ro Awards 2012 în Club Space din Bucureşti
Sâmbătă, 25 februarie 2012, de la ora 23:00, în clubul Space din Bucureşti are loc unul dintre cele mai aşteptate evenimente din industria clubbing-ului: decernarea premiilor Nights.ro Awards 2012.
Evenimentul Nights.ro Awards 2012 va fi prezentat de către Greeg şi Marius Onuc. De pregătirea atmosferei de petrecere se va ocupa Gully, iar line-up-ul serii va fi completat de câştigătorul categoriei „Cel mai bun DJ român în 2011” şi de către Davide Squillace. De asemenea, cel care va fi desemnat „Cel mai bun DJ român în 2011” va avea ocazia să mixeze în cadrul festivalului din Serbia, EXIT Festival 2012, care se va desfăşura în perioada 12-15 iulie 2012.
Află mai multe detalii despre EXIT Festival 2012!
Premiile Nights.ro au devenit în ultimii zece ani, de la prima ediţie, unul dintre cele mai importante evenimente din industria clubbing-ului din România. Votarea artiştilor se poate face online, pe www.awards.nights.ro, pagina oficială a evenimentului. Data limită a procesului de votare este 20 februarie 2012.
Anul acesta organizatorii au pregătit pentru iubitorii acestui gen muzical şi un workshop specializat. Workshop-ul se va desfăşura între orele 12:00 şi 20:00, iar intrarea este liberă. În cadrul acestuia, pe lângă prezentările speeker-ilor, cei prezenţi vor avea ocazia de a se pune la curent cu noutăţile în materie de aparatură de mixaj şi producţie.
Categoriile Nights.ro Awards 2011:
· Cel mai bun DJ din Romania în 2011
· Cea mai mare ascensiune în Romania în 2011
· Evenimentul anului 2011 în Romania
· Cea mai tare petrecere de club din Romania în 2011
· Cel mai bun club din Romania în 2011
· Cel mai bun DJ rezident din Romania în 2011
· Cea mai buna productie muzicala (electronica) din Romania în 2011
· Proiectul muzical romanesc (underground) al anului 2011
· Cel mai bun proiect dance romanesc al anului 2011
· Cel mai bun DJ set romanesc al anului 2011
· Cel mai reprezentativ DJ roman în strainatate în 2011
· Cel mai tare brand de petreceri din Romania în 2011
· Cel mai bun concept pentru o serie de petreceri din Romania în 2011
· Cel mai popular DJ strain în Romania in 2011
· Cel mai bun DJ set strain în Romania in 2011
· Melodia de club a anului 2011 în Romania
· Cel mai bun album (muzica electronica) din 2011
· Cel mai bun podcast de muzica electronica din 2011
· Cel mai apropiat brand de clubbing-ul din Romania în 2011
· Cel mai tare flyer din Romania în 2011
· Cel mai bun VJ din Romania în 2011
Accesul la cel mai aşteptat eveniment din industria clubbingului românesc, Nights.ro Awards 2012, se va face pe baza cardurilor nominale eliberate pentru membrii comunităţii Nights.ro. Cei care nu posedă aceste carduri, vor putea intra pe baza unui bilet al cărui preţ este de 30 lei.
Posesorii cardurilor Platinum au acces gratuit pentru ei şi un însoţitor, la orice oră a evenimentului. Cei care posedă cardul Premium au o singură intrare liberă până la ora 24. După această oră, membrii Premium vor achita un preţ de 20 lei pentru biletul de acces. Membrii care au solicitat carduri nominale şi nu le-au ridicat încă, sunt aşteptaţi să le primească în timpul zilei de sâmbătă, 25 februarie 2012, în intervalul orar 12-18, la sesiunile de comunicare din cadrul workshop-ului Nights.ro.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.