Corul Naţional de Camera Madrigal va susţine pe 9 decembrie 2012 două reprezentaţii ale spectacolului special de Sărbători. Deja tradiţionalul concert de colinde susţinut de Madrigal va avea loc în Bucureşti la Ateneul Român, artiştii urmând să urce pe scenă de la orele 16:00 şi 20:00.

Află mai multe detalii despre concertul Corului Madrigal!

Pentru prima reprezentaţie, de la ora 16:00, accesul în sală se va face de la ora 15:00. Pentru reprezentaţia de la ora 20:00, publicul va putea intra în sală de la ora 19:00.

În cei aproape 50 de ani de la înfiiţarea corului, colindele talentaţilor muzicieni au fost ascultate cu bucurie de publicul român în perioada Sărbătorilor, indiferent de situaţia politică. Iar anul acesta ei fanii corului vor fi răsplătiţi cu un concert special din două părţi.

http://www.youtube.com/watch?v=kVrSXAKFalk

În prima parte, corul dirijat de Voicu Popescu va prezenta pentru prima dată în concert, integral şi în succesiunea originală, primul disc de colinde româneşti realizat pe vinil în urmă cu 45 de ani, sub bagheta dirijorului- fondator Marin Constantin. După o pauză de 15 minute, Ateneul va răsuna pe acordurile „Navidad nuestra” şi „Gloria” (din Missa Criolla) de Ariel Ramirez.

Cele două concerte din Capitală vor fi urmate de un turneu naţional ce se va desfăşura în perioada 11-23 decembrie 2012.

Vezi programul turneului Colrului Madrigal!

Bilete Corul Madrigal la Ateneul Român

Biletele pentru cele două reprezentaţii ale Corului Madrigal la Ateneul Român de pe 9 decembrie 2012 sunt disponibile la următoarele preţuri:

Reprezentaţie ora 20:00 – 200 lei
Reprezentaţie ora 16:00 – 150 lei

Biletele pot fi achiziţionate din reţeaua Biletoo: Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Cinema Patria, Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor. Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe www.biletoo.rowww.bilete.ro şi www.myticket.ro.