A rămas mai puţin de o săptămână până când regii heavy metalului Judas Priest vor reveni la Bucureşti pentru a susţine un concert, pe 1 iulie 2015, în parcarea C a complexului Romexpo. Concertul face parte din „Redemeer of Souls Tour”, turneul ce promovează ultimului album al trupei, lansat în 2014.

În deschiderea concertului organizat de Events vor concerta trupele Helloween, care îşi promovează ultimul album intitulat „My God Given Right”, şi trupa românească 9.7 Richter.

https://www.youtube.com/watch?v=4NPT3crJvGs

Accesul la concert se face din Bulevardul Expoziţiei, intrarea C, începând cu ora 18:00. De la 18:30 va urca pe scenă prima trupă din deschidere, 9.7 Richter. Cei de la Helloween concertează începând cu ora 19:30, urmând ca Judas Priest să urce pe scenă la ora 21:00.

Organizatorii au o surpriză pentru cei care vor fi punctuali, astfel că persoanele care ajung la eveniment de la ora 18:00 vor beneficia de „happy hour” la bere până la ora 19:00, ceea ce înseamnă că vor putea cumpăra 2 beri draft cu un singur jeton.

Harta locurilor concert Judas Priest la Bucureşti
Harta locurilor concert Judas Priest la Bucureşti

Parcarea maşinilor se va face în parcarea B, care este gestionată de Romexpo, în schimbul unei taxe de 15 lei. Motocicliştii şi bicicliştii, au la dispoziţie parcare gratuită în Parcarea C, în intervalul orar 17:30 – 23:30, precum şi spaţiu amenajat unde îşi pot lăsa căştile. Pentru biletele rămase în vânzare la data concertului va exista o casă de bilete la intrarea în Parcarea C. Băuturile şi mâncarea vor putea fi achiziţionate pe bază de jetoane.

Bilete Judas Priest la Romexpo din Bucureşti

Biletele mai sunt încă disponibile, iar preţurile variază în funcţie de categorie. Acestea pot fi cumpărate online pe www.eventim.ro sau prin reţeaua Eventim. Biletele pot fi achiziţionate şi în 2 rate lunare, la sediul Eventim din Bucureşti, Str. Polonă nr.15.

Categorie Preţ
Golden Ring 270 lei cumpără bilete
Zona A 190 lei cumpără bilete
Zona B 130 lei cumpără bilete

Concertul Judas Priest de la Bucureşti este organizat de Events.