David Bisbal, îndrăgitul cântăreţ de origine spaniolă, va urca pe scena Sălii Palatului din Bucureşti în data de 18 martie 2015, pentru a oferi românilor o experienţă latino veritabilă. Fanii artistului pot profita de preţul special de Ziua Internaţională a Femeii, redus cu 20%, ofertă este valabilă până în data de 8 martie.

David Bisbal Ferré a ajuns să fie cunoscut în întreaga lume pentru melodii ce îi poartă semnătura, precum „Buleria”, „Digale” sau „Corazon Latino”, însă începutul carierei sale stat în participarea la un reality show muzical spaniol în anul 2001. Chiar dacă Bisbal a câştigat al doilea loc, dintre cei 16 finalişti, experienţa l-a ajutat să se facă cunoscut. Ulterior, David Bisbal a fost cooptat de o casa de discuri şi a înregistrat astfel primul său album, „Corazon Latino”. Materialul a primit premiul de platină de 7 ori până în vara lui 2002 pentru reuşitele din topurile spaniole, iar primul său single, „Ave Maria”, a fost desemnat câştigător la premiile Latin Grammys.

De-a lungul carierei sale de peste un deceniu, David Bisbal a devenit unul dintre cele mai celebre nume din industria muzicală latino la nivel internaţional, cu o experienţă ce include 5 milioane de discuri vândute, 7 turnee internaţionale şi peste 600 de concerte în jurul lumii. În prezent, artistul se află într-un turneu internaţional de promovare pentru cel mai recent material discografic, „Tu y Yo”, lansat în luna martie a acestui an.

Bilete David Bisbal la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertul David Bisbal, din data de 18 martie 2015, de la Sala Palatului din Bucureşti sunt disponibile online pe www.ticketnet.ro, la preţuri ce variază în funcţie de poziţia din sală:

Categorie Preţ întreg Preţ promo
Categoria VIP 395 lei 316 lei
Categoria I 285 lei 228 lei
Categoria II 198 lei 158 lei
Categoria III 110 lei 88 lei
Categoria IV 80 lei 64 lei