Amorphis au umplut până la refuz The Silver Church Club, în seara de 9 noiembrie 2011, cu ocazia concertului din Bucureşti. Ca şi concertul susţinut în Sibiu, în seara anterioară, evenimentul din Capitală a făcut parte din turneul de promovare „The Beginnings Of Time” al finlandezilor.

Chiar dacă accesul publicului s-a făcut cu aproape 20 de minute întârziere, formaţia Nahemah din Spania, a fost punctuală. La ora 19:30, spaniolii au început să cânte pe scenă, într-un ambient semi-obscur. În tot acest timp, fanii Amorphis continuau să se adune în club. După jumătate de oră, Nahemah s-a retras de pe scenă, în aplauzele celor prezenţi.

În mai puţin de 10 minute, scena a fost pregătită pentru următoarea trupă din deschiderea Amorphis: Leprous. Norvegienii, îmbrăcaţi elegant şi asortaţi între ei şi cu instrumentele, în roşu şi negru, au pus publicul în mişcare. Solistul le-a spus celor prezenţi că se bucură de atmosferă şi de revenirea în Bucureşti. Show-ul lor a fost unul foarte ritmat, iar scena a părut prea mică pentru energia norvegienilor.

Amorphis au energizat publicul

După show-ul Leprous, pe scenă au început pregătirile pentru Amorphis. Microfonul cu manometru al solistului a atras imediat atenţia celor strânşi în primele rânduri din faţa scenei. Nerăbdarea unora dintre fani se făcea auzită prin scandarea numelui formaţiei.

Aproape de ora 22:00, scena s-a întunecat, iar Amorphis au început un show pe placul fanilor. „My enemy„, „Mermaid”, „Smoke piff” şi „Crack in a stone” au fost piesele care s-au derulat într-un ritm energic.

Fanii Amorphis au cântat versurile pieselor preferate, au încălzit atmosfera din club şi s-au mişcat după plac pe piese ca „You I need”, „Into hiding”, „The sky is mine” sau „Magic and Mayhem”. Solistul Tomi Joutsen nu a ezitat să comunice cu publicul, să le mulţumească pentru felul în care se prezintă la concertele formaţiei.

Iar când întreaga atmosferă părea că a atins un apogeu, când fanii îşi scuturau pletele sau se mişcau în ritmul muzicii, Amorphis s-a retras de pe scenă. A revenit însă pentru un bis, după câteva minute, timp în care unii spectatori îi strigau, iar alţii erau sceptici.

Pentru bis, finlandezii au păstrat piesele „Silver Bride”, „My Kantele” şi „House of sleep”. Pentru mulţi spectatori, concertul Amorphis s-a terminat prea repede, însă majoritatea au fost încântaţi de selecţia pieselor interpretate.

Concertul Amorphis din clubul The Silver Church din Bucureşti a fost organizat de către ARTmania.

Galerie foto Amorphis

Foto: Anca Tudosă