Home » Recenzii » RECENZIE: Damian Drăghici, Jazz in the City, la Bucureşti
Întinerit parcă cu 10 ani, fără barbă şi cu 50 de kilograme mai puţin, Damian Draghici a revenit vineri, 12 noiembrie 2010, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti. Aşa cum a promis în urmă cu aproape un an, Damian şi-a prezentat întâi cel mai nou proiect publicului român. Iar peste 3000 de fani şi prieteni ai artistului au venit să îi fie alături.
Cu mari emoţii şi ascuns în spatele unei perechi de ochelari de soare Damian Drăghici a urcat vineri seară pe scena Sălii Palatului împreună cu unii dintre cei mai importanţi artişti de jazz din lume. Alături de Eddie Daniels (clarinet), Randy Porter (pian), Scott Steed (bas) şi Reggie Jackson (tobe), Damian Drăghici a pregătit tuturor celor prezenţi o seară fantastică.
În ropotul aplauzelor tuturor spectatorilor, pe ecranul din spatele scenei a fost proiectată o imagine cu Charlie Parker, iar fenomenalul Reggie Jackson şi-a început solo-ul la tobe lăsând întreaga audienţă fără cuvinte. De altfel, primele minute ale spectacolului au fost dedicate marelui saxofonist american, cei 5 mari artişti au cântat o variantă reorchestrată a uneia dintre cele mai cunoscute piese ale artistului.
După finalul piesei Damian s-a apropiat de microfon pentru a spune câteva cuvinte publicului. „Vă mulţumesc mult că aţi venit şi ca mi-aţi acceptat încă o dată nebunia, schimbarea” aşa şi-a început naistul discursul, la finalulul căruia a declarat dezinvolt: „Mă numesc Damian: până acum un an eram ţiganul cu toba, acum sunt americanul cu naiul„.
A urmat una dintre cele mai grele piese de jazz „Giant Steps„, piesa lui John Coltrane, cântată la naiul electric pentru prima oară, un instrument unic în lume. Ca toate piesele prezentate vineri seară şi aceasta a fost reorchestrată de Damian, piesele urmând să fie prezente pe cel mai nou material al artistului care va fi gata în primăvara anului 2011.
În pauza dintre piese pe ecranul din spatele scenei au fost prezentate imagini cu câţiva dintre colaboratorii care i-au fost alături pentru înregistrările noului album al artistului român. Artişti ca Michel Camilo, Luciana Souza, Louis Conte, Oscar Castro-Neves sau Tom Kennedy au povestit audienţei cât sunt de impresionaţi de talentul nemărginit al lui Damian.
Seara a continuat cu recitalul magistral al lui Diane Schuur, cea pe care Damian a numit-o „cea mai bună cântăreţă de jazz din ultimii 30 de ani”. Diana a fost ajutată să urce pe scenă şi cum a s-a aşezat în faţa microfonului s-a prezentat dezinvoltă publicului: „Hi everybody, I’m Deedles„, iar prima piesă a fost chiar „Deedles Blues„.
Timp de aproape o oră Diana Schuur a uimit la propriu cei peste 3000 de spectatori prezenţi la Sala Palatului. Minute întregi de scat singing, mişcări nebune din mâini şi picioare, note muzicale emise fără întrupere zeci de secunde şi mai mult decât orice interpretări magistrale ale unor piese ca „You Taught My Heart To Sing„, „Taking A Chance On Love” (cu Damian Draghici), „My Favorite Things„, „The Man I Love” (cu Eddie Daniels) şi „Land Of Make Believe„(cu Eddie Daniels). Asta le-a oferit unica Diana Schuur bucureştenilor veniţi să se bucure de muzică jazz adevărată. A părăsit scena, nu înainte de a face câteva plecăciuni în faţa unui public în extaz ce apaluda frenetic.
Pe scenă au revenit mai apoi Damian Draghici şi Eddie „The King” Daniels, aşa cum i-a spus Damian. Emoţionat, Damian a prezentat mai apoi următoarea piesă, o piesă pe care a ascultată pentru prima oară când avea aproximativ 12-13 ani. Chiar dacă la început avea impresia că piesa este una românească, mai apoi a aflat de la un amic, contrabasist în Orchestra Radio, că este vorba de „Bluesette” a lui Toots Thielemans. Pentru această piesă, Damian l-a invitat pe scenă pe chitaristul Mălin Cristache.
Damian le-a povestit mai apoi pe scurt viaţa sa uimitoare şi planurile lui măreţe pentru viitor. Le-a povestit cu cea mai mare sinceritate despre perioada în care a cerşit în Grecia pentru a supravieţui, despre studiile de la Berkeley, despre perioada lui „pop”, despre Damian & Brothers şi despre anul care a trecut de la ultimul concert de pe scena Sălii Palatului.
Concertul s-a încheiat cu o piesă a lui Miles Davis şi cu prima piesă de jazz pe care Damian a învăţat-o. Este vorba de „Spain” a lui Chick Corea. Cei cinci muzicieni au părăsit scena în faţa a mii de spectatori care au aplaudat şi aclamat minute în şir.
Unic, inegalabil, uimitor sau extraordinar sunt cuvinte parca insuficiente atunci când vine vorba de omul care a devenit la doar 40 de ani o adevărată sursă de inspiraţie. Damian Drăghici este unul dintre artiştii români care au reuşit prin muncă şi talent nemărginit să cucerească scenele din întreaga lume.
În 2001 Damian le-a adus românilor „Damian’s Fire„, în 2007, Damian & Brothers, iar anul acesta le-a adus Jazz in The City. Nu contează care este „nebunia” lui Damian, publicul îl adoră pur şi simplu. Oricare ar fi proiectul său, acasă, aici în România, la finalul concertului aplauzele nu par să contenească, iar publicul pur şi simplu nu vrea să părăsească sala. Asta s-a întâmplat vineri seara, adevăraţii iubitori ai muzicii bune au aplaudat minute în şir după ce artiştii părăsiseră scena, încercând să prelungească parcă senzaţia de bine pe care sunetele minunate pe care le-au ascultat de-a lungul serii le-a oferit-o.
Evenimentul de la Sala Palatului a fost organizat de Fundaţia Bright Light şi s-a bucurat de recomandarea unuia dintre cei mai mari compozitori şi chitarişti de fusion jazz ai lumi, britanicul John McLaughin.
Vezi mai multe poze de la Jazz in The City!
Foto: Vlad Ionuţ Pîrîu
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.