RECENZIE: Edvin Marton, prinţul viorii, a revenit în România într-un concert la Bucureşti (FOTO)

Acum aproximativ o lună, cu ocazia evenimentului „Kings On Ice Olympic Gala” de la Sala Polivalentă, l-am văzut şi l-am ascultat pe Edvin Marton, cu care am împărtăşit magia dansului pe gheaţă pe acordurile frenetice ale viorii sale. Pe 11 noiembrie 2014, de data această într-un cadru mai restrâns, la Cinema Patria, Edvin Marton ne-a prezentat show-ul „Prince of the Violin„, centrul atenţiei reprezentându-l valoroasa vioară Stradivarius, veche din 1699.

Intrarea lui Edvin Marton pe scenă se voia a fi grandioasă, pe acordurile piesei „We Will Rock You” a celor de la Queen, însă efectul nu a fost nicidecum cel aşteptat, deoarece publicul a fost luat prin surprindere de modul apariţiei sale. Spectatorii cu siguranţă se aşteptau ca Edvin să păşască pe scenă în ritmuri mult mai „cuminţi” care să-i transpună în povestea magică a melodiilor ce au urmat apoi.

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Artistul a continuat concertul cu „Beethoven 5th Symphony”, mărturisindu-ne că Beethoven este şi compozitorul său clasic preferat. Apoi, Edvin Marton şi-a amintit cu emoţie de experienţa care i-a schimbat viaţa, şi anume faptul că a fost invitat să cânte cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Torino, în 2006, iar ca să retraiască ce a simţit atunci a cântat pentru noi „Tosca Fantasy”.

A urmat piesa „Fireworks”, compusă când a asistat la focurile de artificii de la Montecarlo. „Romeo and Juliet” le-a fost dedicată tuturor celor îndrăgostiţi, artistul insistând ca spectatorii să ridice mâinile în aer. Pentru a defini muzica lui Edvin Marton, nu puteam asculta o piesă mai potrivită decât „Grandioso”, şi pentru a lua contact cu esenţa lumii din care se inspiră artistul, a cântat „Malibu Sunset”.

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Ne-a vorbit puţin şi despre perioada copilăriei sale, spunându-ne că a început să cânte la vioară la vârsta de 5 ani şi că îi plăcea mult să improvizeze, revoltându-se când era pus să cânte piese prestabilite. Ne-a mărturisit că îi plac munţii şi oceanele şi că se inspiră enorm din natură atunci când îşi compune melodiile, şi aş putea spune că piesele sale sunt adevărate ode închinate frumuseţii naturii.

Seara a continuat cu „Bittersweet Symphony” şi „Paganini 5”, melodia care i-a adus artistului medalia de aur la o competiţie internaţională de vioară din Canada. Şi pentru că ne-a mai spus că îi plac foarte mult călătoriile în întreaga lume, a interpetat şi „Fanatic”, o compoziţie inspirată de Marele Zid Chinezesc.

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Concertul s-a încheiat cu „Clocks”, un cover instrumental după piesa celor de la Coldplay, „Summer Dance” şi „Hungarian Rhapsody”, adăugând faptul că, deşi momentan locuieşte în Los Angeles, sufletul său a rămas în Ungaria. Artistul a revenit pe scenă şi la bis, singurul moment în care publicul mi s-a părut mai însufleţit, şi a cântat „I Love Rock’n Roll”.

Totuşi, de această dată, evenimentul mi s-a părut oarecum anost, dar asta cu siguranţă nu a fost din vina lui Edvin Marton, care a avut o prestaţie exemplară, ca de fiecare dată. Aş putea spune că locaţia mi s-a părut destul de nepotrivită, dar acest aspect ar fi putut fi trecut cu vederea cu uşurinţă dacă măcar publicul s-ar fi dovedit ceva mai dezinhibat şi mai receptiv la muzica inedită a lui Edvin Marton. Însă ceea ce m-a dezamăgit cel mai mult a fost nereuşita acelei îmbinări de clasic-modern, de pe scenă. Vitalitatea de colibri a lui Edvin Marton a fost serios „ameninţată” de apatia muzicală a celor trei instrumentiste cu o înfăţişare foarte rock care l-au acompaniat pe artist. Acestea păreau mai mult să mimeze cântatul la chitară, respectiv tobe.

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Drept să spun, aveam mai multe aşteptări de la concert, dar oricum ar fi, muzica lui Edvin Marton are mereu puterea să te deconecteze de tot ce e negativ, aşa că, pe cât a fost posibil, am încercat să mă bucur de acele acorduri de vioară atât de vii şi deosebite, ce par rupte din Rai. Dar parcă tot mai mult îmi place să-l vad cântând pe gheaţă, în timp ce Evgeni Plushenko realizează acele sărituri remarcabile.