Home » Recenzii » RECENZIE: Eric Martin la 30 de ani de carieră într-o „lume nebună”
Duminică seara, Eric Martin şi-a încheiat turneul European “Wild World Tour 2010” cu un concert la Bucureşti, în The Silver Church Club.
În acest turneu Eric Martin nu i-a avut alături pe membrii formaţiei care l-a consacrat, Mr. Big, el cântând alături de trei artişti europeni cooptaţi special pentru aceste concerte: Fabio Cerrone – chitară, Mick Paul – bass şi Mauro Munzi – tobe.
La aproape o ora şi jumatate după ora anunţată pentru începerea concertului, când nerabdarea publicului începuse să se citească în priviri, Eric Martin împreună cu cei trei artişti au aparut pe scenă. Nici ei nu mai aveau rabdare, aşa că au intrat în ritm direct cu melodia „Little red house” şi abia apoi ne-au salutat.
Au urmat, printre altele, melodii ca „Untouchable” şi „Who Am I Supposed to be„, iar dupa melodia „Superfantastic” Eric Martin ne-a prezentat artiştii cu care a venit în turneu şi a destins atmosfera cu cateva remarci amuzante la adresa surselor de inspiraţie în muzica pentru generaţia actuală.
După alte doua piese, a venit momentul mult-aşteptatei „Wild World” (celebrul cover după melodia “Wild World” a lui Cat Stevens), când publicul a fost invitat de Eric Martin să cânte alături de el. Totuşi, după două încercări, s-a dovedit că publicul nu era prea bine pregătit să-şi facă auzită vocea, aşa că ideea a fost abandonată.
Am ascultat apoi „Promise Her the Moon” şi „Burning in My Mind„, iar la piesa „What’s It Gonna Be„, Eric Martin a abandonat chitara pentru a se lansa într-un dans energic, acaparând atât scena, cât şi privirile tuturor.
Au urmat alte piese pline de ritm, iar după ce i-a mai prezentat o data pe artiştii care i-au fost alături în acest turneu, fiecare dintre ei profitând de ocazie pentru a executa un mic solo şi dovedindu-şi măiestria, ne-au mai cântat piesa „Dancing with My devil” apoi au părăsit scena în aplauzele tuturor celor prezenţi.
Încurajările şi aplauzele susţinute ale publicului nu au ramas fără ecou, aşa că au revenit pentru un bis. Am avut astfel ocazia să ascultăm o altă melodie celebră: „To Be With You„, despre care Eric Martin ne-a spus că, fără a fi un tribut adus formaţiei Mr. Big, îi este pur şi simplu tatuată în minte. Spre finalul melodiei, Eric Martin ne-a mai făcut o surpriză plăcută şi a coborât în mijlocul publicului, fiind imediat înconjurat de fani. Abia după ce a mulţumit pentru primire şi a spus că va reveni cu placere în România când va avea ocazia, Eric Martin ne-a urat distracţie plăcută în continuare şi a plecat grăbit pentru a sărbători şi el un nou concert reuşit.
Cele aproape 300 de persoane prezente la concert, printre care s-au numarat şi câţiva artişti de pe scena muzicală din România, au avut ocazia să asculte în cele aproape două ore de concert piese din perioada Mr. Big si din cariera solo a artistului. Eric Martin a anunţat încă de la începutul concertului că vor pune accent pe piese mai puţin cunoscute în încercarea de a le readuce în atenţie şi a le reda o bine-meritată apreciere.
Am văzut pe scena un Eric Martin plin de vitalitate şi în permanenţă cu zâmbetul pe buze, de un entuziasm greu de egalat şi gata mereu să destindă atmosfera, care a dialogat continuu cu publicul şi s-a bucurat de fiecare gest de apreciere. Din păcate, nu ne-am putut bucura pe deplin de vocea inconfundabilă a artistului datorită unor probleme de sonorizare, dar am putut constata cu surprindere că nici vocea, nici artistul nu par să îmbătrânească. O “lume nebună” sau nu, aceasta nu pare sa-şi fi pus amprenta asupra lui Eric Martin, ajuns acum la aproape treizeci de ani de carieră.
Sperăm că vom avea ocazia să-l vedem într-un concert în România şi alături de membrii Mr. Big, reunirea acestora fiind un eveniment destul de probabil în viitorul apropiat.
Iata mai jos un setlist aproximativ al concertului
Little Red House
Untouchable
Road to Ruin
Who Am I Supposed to Be
Superfantastic
Hole in the Sun
Wild World
Promise Her the Moon
Burning in My Mind
Try to do Without It
What’s It Gonna Be
Where do I Fit in
Take Cover
My New Religion
A Rose Alone
Dancing with My Devils
To Be with You
Articol şi foto: Manuela Cepoi
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.