Home » Recenzii » RECENZIE: Haggard – simfonia unui concert memorabil
În seara de 8 mai 2011, la The Silver Church din Bucureşti a avut loc un concert sold out al celei mai renumite trupe de symphonic metal din Europa: Haggard. Concertul din Bucureşti a fost inclus în cadrul turneului „The Dark Symphony” .
Seara a început destul de prost pentru cei 600 de spectatori, care au avut de aşteptat în frig şi ploaie cu aproape două ore mai mult decât era stabilit în program, până când li s-a permis accesul în incinta clubului. Astfel, trupa din deschidere, Crow7 a urcat pe scenă în jurul orei 21:00, iar după ce au salutat publicul, şi-au cerut scuze pentru decalajul creat din cauza unor defecţiuni tehnice.
În scurt timp însă, membrii Crow7, Corbin Eved (voce, chitară), Janus Mantus (tobe), Seth Aban (chitară) şi Gideon Vanth (bass) i-au mai ajutat pe cei din public să uite de întârziere. Printre piesele cântate de ei s-au numărat „Heal your wounds„, „Number of life„, „Light in my dungeon„, „Watchout the claws„, „Name the liar„, „Fallen Angel” şi „Out„. Printre piese, Corbin a vorbit cu publicul, iar la final le-a mulţumit atât spectatorilor, cât şi tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui concert. Şi tot pentru a le mulţumi spectatorilor, spre final, Crow7 au aruncat în public pe lângă pene de chitară sau beţe pentru tobe şi două tricouri inscripţionate cu numele formaţiei.
După retragerea de pe scenă a celor de la Crow7, publicul a început să devină tot mai nerăbdător, dorind apariţia celor de la Haggard. Iar în jurul orei 22:30, pe scenă au intrat rând pe rând toţi cei 13 membri Haggard, în aplauzele tumultoase ale specatotorilor, iar Asis Nasseri a salutat publicul în română.
Au urmat mai bine de două ore de muzică incredibilă, iar atmosfera creată de public i-a uimit pe cei de la Haggard. Asis Nasseri, solistul trupei a mulţumit publicului în repetate rânduri, în română, engleză, germană, spunând că este surprins de reacţia celor prezenţi. Printre piesele interpretate de Haggard s-au regăsit „The sleeping child„, „Eppur si muove„, „In Des Kӧnings Hallen„, „Per aspera ad Astra„, „Her Mannelig„.
La un moment dat, publicul a început să strige după piesa „Awaking the Centuries„, iar după câteva secunde, Haggard au început să cânte „Awaking the Centuries„, acompaniaţi de spectatori. S-au mai cântat şi piese ca „The Observer„, „The day as heaven wept„, „The final victory„, „Tales of Ithiria„, „Upon fallen autumn leaves„, „In a fullmoon procession„.
Deşi publicul nu înceta să scandeze „We want more, we want more!„, concertul Haggard a luat sfârşit în jurul orei 00:45, după ce Nasseri a ţinut să mulţumească tuturor celor veniţi să-i asculte, organizatorilor şi întregii echipe care se ocupă de turneu. Concertul Haggard din Bucureşti a fost organizat de către către Promusic Prod & Events şi Revista Maximum Rock.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.