Home » Recenzii » RECENZIE: Iggy and the Stooges, Chase and Status şi Nick Warren în a treia zi de Peninsula 2011
A treia zi de Tuborg Green Fest Peninsula 2011 a fost una cu mult soare, un vânt ce nu vroia să se domolească şi multă, foarte multă distracţie. De la primele ore ale dimineţii de sâmbătă până aproape de răsăritul de duminică, spaţiul de desfăşurare al festivalului a fost un adevărat furnicar.
Karting-ul, bungee jumping-ul, katapul-ul şi căţăratul au fost şi în a treia zi printre activităţile preferate ale peninsularilor. În plus ei au jucat fotbal, tenis de masă şi volei în spaţiile special amenajate şi s-au distrat luând lecţii de dans de la dansatori profesionişti.
Vezi cum a fost în primele două zile de festival!
Află cum a fost în ultima zi de Tuborg Green Fest Peninsula 2011!
Romania – the Carpathian Garden Stage a fost, ca şi în zilele precedente, scena ce a dat startul petrecerii. Palatka, Andercavar Bend şi AIM cântat pentru cei strânşi în faţa scenei puţin după ora 14:00.
Pe Talent Stage ziua a început cu trei dintre câştigătorii concursului organizat de partenerii evenimentului. Blue Nipple Boy, Relative şi Whsiperblast au fost cele trei „talente” selectate în urma competiţiei TuborgSounds. Au urmat Alvin és a mókusok şi Moby Dick, iar Huli Buli a încheiat ziua pe scena de la intrarea în zona de festival.
Pe Tuborg Main Stage ziua a treia a fost dedicată în întregime rock-ului. Începând cu Luna Amară şi continuând cu Subscribe şi Nevergeen, pe scena mare rock-ul a fost la putere încă de la ora 17:00.
Vezi galeria foto din a treia zi de festival!
Poze ziua 1: Guano Apes, K’S Choice, Zdob & Zdub şi mulţi alţii!
Poze ziua 2: Kasabian, Danko Jones, N.O.H.A. şi mulţi alţii!
Poze ziua 4: Within Temptation, Hammerfall, Dub FX şi mulţi alţii!
Nerăbdarea peninsularilor a crescut sistematic pe măsură ce ora 23:00 se apropia, iar locul din faţa scenei principale părea să devină neîncăpător pentru cei ce au aşteptat ani de zile să îi vadă live pe headlinerii serii. Iggy Pop and The Stooges, legende ale rockului mondial, au luat cu asalt Tuborg Main Stage, apariţia lui Iggy Pop creând isterie printre fani.
Deşi sunt trecuţi de prima tinereţe, rockerii nu au stat locului o secundă. „Search and Destroy„, „Your Pretty Face Is Going to Hell„, „Open Up And Bleed” şi „I Got A Right” au fost câteva dintre piesele pe care peninsularii au dansat şi cântat fără întreupere.
Cum era de aşteptat Iggy a fost capul răutăţilor. Urcat pe scenă fără tricou, deşi vântul bătea destul de tare, artistul american a alergat dintr-o parte în alta a scenei, s-a întins pe jos, a sărit şi şi-a chemat fanii alături de el pe scenă. 12 peninsulari vor avea astfel să spună sus şi tare că au împărţit scena cu unul dintre artiştii ce au schimbat faţa rock-ului în anii ’60.
Kiss Terrace a fost la 27 august 2011 unul dintre principalele puncte de actracţie ale festivalului. Ska Cubano a fost trupa care la 20:30 a urcat pe scena terasei. Combinaţia inedită de ska cu ritmuri de origine cubaneză a fost extrem de bine primită de peninsulari, aceştia adunându-se în număr mare în faţa scenei.
Headlinerii serii la Kiss Terrace au fost Chase & Status and MC Rage. Din păcate pe scena de la Târgu Mureş au urcat doar Status şi MC Rage, dar show-ul pe care aceştia l-au oferit a fost unul greu de descris în cuvinte. În faţa unui public ce dansa şi aclama fiecare beat, Will şi Patrick au strălucit. Cei doi păreau să absoarbă energia debordantă a miilor de fani prezenţi şi să creeze din ea o nebunie pe ritmuri de drum’n’bass.
Între timp în Freedom Music Arena la platanele la care pe parcursul zilei mai mixaseră Horace Dan D şi Sterbinszky a urcat unul dintre veteranii muzicii electronice din Marea Britanie. Nick Warren, fostul DJ al trupei Massive Attack a strâns o mulţime de fani în cortul în care cu o zi înainte mixase Markus Schulz. Fanii au dansat fără oprire pe ritmurile nebune ale naşului muzicii house, aşa cum este numit artistul din Bristol.
Imediat după terminarea setului lui Nick Warren, la Freedom Music Arena a început nebunia. În cortul devenit brusc neîncăpător, peninsularii strigau „Şuie, Şuie!” în aşteptarea celor trei artişti români ce au devenit deja legendari pe scena muzicii noastre electronice.
„Peninsula, ne ştim de mult, ştii de ce ai venit şi nu o să ai surprize!” au fost printre primele cuvinte pe care Bean le-a spus fanilor. Şi nu au avut surprize, ca de fiecare dată Şuie Paparude a oferit un show complet, încărcat de energie şi cu multe piese extrem de cunoscute. Iar peninsularii au uitat de oboseala unei zile lungi de petrecere şi au dansat până în zori.
Ultima zi de Tuborg Green Fest Peninsula 2011 îi va duce pe scenă pe Hammerfall, Dub FX, Compact, Vunk, Guess Who, Gentleman şi olandezii de la Within Temptation.
Vezi galeria foto din a treia zi de Tuborg Green Fest Peninsula 2011!
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.