Home » Recenzii » RECENZIE: Iris a lansat „12 Porţi” la Sala Palatului
Duminică seară, la Sala Palatului, formaţia de rock Iris a lansat cel de-al 19-lea album al trupei, numit „12 Porţi„. Concertul de lansare a început fix la ora 20:00, aşa cum scria şi pe bilet, fiind unul din puţinele concerte care a început la ora anunţată iniţial.
Scena a fost decorată ca o închisoare, cei 5 membrii ai trupei făcându-şi apariţia, pe rând, din spatele unor porţi. Deasupra scenei, pe cele patru ecrane au fost prezentate pe tot parcursul concertului mesaje religioase şi imagini cu picturi de Salvador Dali, Hieronymus Bosch sau Pieter Bruegel.
După o scurtă parte instrumentală, concertul a fost deschis de piesa „Nimeni nu mai plânge„, melodie care deschide şi albumul „12 Porţi„. Fiind un concert de lansare, pe parcursul show-ului au fost prezentate toate cele 12 melodii de pe noul album, fiecare reprezentând o poveste de viaţa şi în acelaşi timp o poartă spre sufletele fanilor.
Albumul „12 Porţi” este de o complexitate mult mai mare decât se poate vedea la o primă ascultare într-un spectacol de lansare şi cei de la Iris au reuşit cu siguranţă să exprime asta prin show-ul de aseară.
Show-ul de lumini îmbinat cu spectacolul acrobatic şi cu acela de jonglerie cu poiuri au completat perfect melodiile de pe noul album şi a reuşit astfel să îmbine cu succes activarea mai multor simţuri. De asemenea, foarte interesantă a fost şi coordonata dată de proiecţiile de imagini şi texte biblice de pe fundal.
Şi pentru ca un concert Iris trebuie să aibă şi piese consacrate, publicul s-a ridicat în picioare de fiecare dată când trupa a cântat melodii de pe albumele mai vechi („Lady in black„, „Cât aş vrea să zbor„, „Vino pentru totdeauna„, „Eu şi cu tine„, „Ultimul mic dejun al lui Bon„, „Îngerii goi„, „Mătase albă” sau „Nu mă uita„).
După un show de aproape două ore, Valter Popa (chitară), Ion Dumitrescu (baterie), Doru Borobeica (bas), Cristi Minculescu (voce) şi invitatul permanent Relu Marin (clape), au ieşit de pe scenă în aplauzele celor circa 4000 de spectatori. Nu pentru foarte mult timp însă, pentru că aceştia au revenit şi la bis pentru a cânta „Strada ta„, „Floare de Iris„, „Somn bizar„, iar melodia „Mereu împreună„, care încheie albumul „12 Porţi„, a încheiat şi concertul de duminică seară.
Din 1977, de când a apărut ca trupa rock, Iris a lansat 19 albume şi a primit numeroase premii, Discul de Platină pentru albumul „Cei ce vor fi„, care s-a vândut în peste 20.000 de copii, fiind cel mai recent.
„12 Porţi” este lansat de Iris după o pauză de trei ani de la precedentul album, „Cei ce vor fi„. Noul album conţine 12 piese, fiecare având o poveste de viaţă „prin care, mai devreme sau mai tarziu”, trec toţi oamenii.
Piesele de pe albumul „12 Porţi”:
Nimeni nu mai plânge
Dăruind vei dobândi
Tăcerea ta
Lumina vie
Cât aş vrea să zbor
Nu te mai preface
Prizonieri în noi
Lacrimi de stele
Fără tine
E un vis
Vremea binelui
Mereu împreună
Vezi galeria foto a concertului Iris!
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.