Jessie J a concertat sâmbătă seară pentru prima dată în România, pe plaja H20 din Mamaia, în cadrul ediţiei de anul aceasta a Orange Summer Party.

În deschidere ar fi trebuit sa cânte şi Example, însă din cauza faptului că i-a fost rătăcit echipamentul prin aeroporturi, artistul britanic a fost nevoit să se întoarcă înapoi la Londra, spre dezamagirea celor care au venit la Mamaia special pentru el.

Example a fost înlocuit de un DJ român, care a pregătit publicul foarte numeros de pe plaja H2O pentru concertul Jessie J ce avea să urmeze. În acest timp, pe cer avea loc un show aviatic spectaculos, iar câţiva norocoşi s-au plimbat şi cu elicopterul Orange.

Jessie J în premieră în România

Jessie J a urcat pe scena în jurul orei 21:30, în aplauzele şi uralele miilor de spectatori. Am văzut prin public oameni de toate vârstele, de la copii de 10-11 ani, la bătrâni de 80 de ani, cu toţii curioşi s-o vadă pe Jessie J live. Artista britanică i-a convins chiar şi pe vecinii noştri bulgari şi unguri să vină până la Mamaia şi cred că şi străinii prezenţi pe litoralul românesc weekend-ul acesta au fost aseară pe plaja H2O.

În stilul ei caracteristic, Jessie a glumit cu cei prezenţi, a interactionat cu aceştia la finalul fiecărei piese şi chiar ne-a povestit câteva lucruri în premieră. Au fost şi câteva momente amuzante, când a fost „atacată” de un fluture şi de alte gângănii zburătoare. Obişnuită cu răcoarea din Londra, Jessie „s-a plâns” un pic de căldura din România, dar asta n-a împiedicat-o să ofere un spectacol de excepţie.

Hit-urile „Price tag„, „Domino„, „Do it like a dude” sau „Nobody’s perfect” au fost cântate la unison de toţi cei prezenţi alături de britanică. În timpul piesei „Price tag” spectatorii s-au putut juca cu câteva baloane uriaşe care-şi schimbau culoarea.

Un moment emoţionant a fost atunci când Jessie J a citit un mesaj transmis de fan clubul artistei din România, care a pregătit un carneţel special pentru ea. Câţiva norocoşi au prins şi beţele de la tobe şi chiar şi unul din prosoapele cu care s-a şters de transpiraţie cântareaţa.

Jessie s-a simţit bine, sau cel puţin aşa a afirmat, şi-a promis că o să se întoarcă cât de curând în România. Noi ne-am simţit într-adevăr bine şi-o aşteptam să revină la noi în ţară, în viitorul ei turneu european.

Aceasta a fost cea de-a şaptea ediţie a evenimentului organizat de Orange România. Orange Summer Party i-a avut caşi invitaţi la ediţiile precedente printre alţii şi pe Jamiroquai, Mika, Sophie Ellis-Bextor, Akon, Sugababes, Cut Copy, Duffy sau I Am Kloot.

Galerie foto Jessie J la Mamaia

Foto: Alin Pandaru