Joe Satriani a susţinut un concert mult aşteptat pe 20 mai 2013, la Sala Palatului din Bucureşti, aceasta fiind prima dată când chitaristul soseşte în România. Concertul desfăşurat în faţa a peste 4000 de fani a fost organizat de Events, iar în deschidere au cântat Nicu Patoi & Platonic. 

Trupa românească a impresionat plăcut audienţa

Încă de la intrarea publicului, îţi puteai da seama că acest concert avea să fie unul de ţinut minte. Toată lumea era nerăbdătoare să-l vadă şi să-l audă pe marele chitarist în acţiune. În sală însă, aşteptarea avea să mai dureze puţin deoarece, timp de jumătate de oră, au cântat Nicu Patoi & Platonic, care le-au oferit o surpriză foarte plăcută celor care-l cunoşteau deja, dar mai ales celor care încă nu le ascultaseră piesele.

Nicu Patoi, Răzvan “Lapi” Lupu şi Adrian Ciuplea (de la stang la dreapta) - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
Nicu Patoi, Răzvan “Lapi” Lupu şi Adrian Ciuplea (de la stânga la dreapta) – Foto: Daniel Robert Dinu

Vezi mai multe fotografii în galeria foto de la concert!

Gălăţeanul Nicu Patoi, alături de basistul Adrian Ciuplea de la Viţa de Vie şi de toboşarul Răzvan „Lapi” Lupu şi-au promovat cu această ocazie noul album, „Sweet Little 6String„. Ei au cântat piese ca: „Mysterious Ways”, „Come Back” sau „Watermill”, fiind onoraţi să deschidă un concert de o asemenea anvergură. Nicu Patoi a ţinut să scuze absenţa lui Berti Barbera, care era prezent la Opera Naţională, la lansarea noului album al lui Nicu Alifantis, dar şi să-l felicite pe Adi Ciuplea pentru reuşita acestuia de a pleca în turneu cu celebrul chitarist Steve Vai.

Nicu Patoi şi trupa sa s-au declarat foarte emoţionaţi, dar în acelaşi timp fericiţi să aibă parte de un asemenea public. Cu siguranţă vizibilitatea trupei va creşte după acest concert, datorită calibrului uimitor pe care-l au componenţii ei.

Euforie şi „visare albastră”

După ce Nicu Patoi & Platonic au părăsit scena în aplauze, celebrul chitarist Joe Satriani şi-a făcut apariţia la ora 21:00, în strigătele extaziate ale mulţimii. Artistul a început concertul de la Bucureşti într-o notă mai soft, cu accente de blues pe melodia „Cool #9„, urmată de „Devil’s Slide„, o piesă antrenantă, ce combină stilul electro şi cel techno. Piesa „Flying in a Blue Dream„, o armonie de sunete, dar şi de tonuri de albastru proiectate pe scena Sălii Palatului, a cufundat publicul într-o reverie care pentru mulţi va fi imposibil de uitat.

A urmat piesa „Unstoppable Momentum„, care dă şi titlul ultimului album al chitaristului, lansat recent, pe 7 mai 2013, iar show-ul incendiar a continuat cu unele dintre cele mai apreciate şi mai ascultate melodii ale virtuozului chitarei, printre care: „The Crush of Love”, „Satch Boogie”, „Shine On American Dreamer”, „Cryin'” sau „Always with me, always with you”, poate cea mai iubită piesă a chitaristului.

Satriani – o influenţă primordială pe scena rock-ului instrumental

Joe Satriani şi-a lăudat fanii, spunând că au fost minunaţi, iar scopul pe care şi l-a propus la începutul spectacolului, şi anume acela de a ridica sala în picioare, a fost cu siguranţă atins, având în vedere faptul că încă dinainte de bis mulţimea s-a ridicat în picioare, aplaudând incredibila evoluţie a idolului lor. Joe Satriani a fost acompaniat pe scenă de Mike Keneally (clape), Bryan Beller (chitară bass) şi Marco Minnemann (tobe).

Joe Satriani la primul său concert de la Bucureşti - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
Joe Satriani la primul său concert de la Bucureşti – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe fotografii în galeria foto de la concert!

Chitaristul american a fost recunoscut ca un muzician de mare clasă la nivel instrumental, mai ales o dată cu lansarea albumului „Surfing with the alien„, la începutul anilor ’80. Versatilitatea şi creativitatea sa în ceea ce priveşte arta de a cânta şi de a compune piese la chitară i-au adus numeroase elogii din partea multor artişti faimoşi, majoritatea devenindu-i strânşi colaboratori. A împărţit aceeaşi scenă cu nume mari precum Steve Vai, Bryan May, John Petrucci, Yngwie Malmsteen şi mulţi alţii, mai ales pe parcursul turneului G3, al cărui fondator este.

Setlist Joe Satriani – 20 mai 2013 – Sala Palatului

1. Cool #9
2. Devil’s Slide
3. Flying in a Blue Dream
4. Unstoppable Momentum
5. The Weight of the World
6. Ice 9
7. The Crush of Love
8. I’ll Put a Stone on Your Cairn
9. A Door into Summer
10. Lies and Truths
11. Satch Boogie
12. Shine On American Dreamer
13. Three Sheets to the Wind
14. Can’t Go Back
15. Cryin’
16. Jumpin’ In
17. Jumpin’ Out
18. A Celebration
19. Always with Me, Always with You
20. Surfing with the Alien

Bis

21. Crowd Chant
22. Summer Song
23. Rubina