Un eveniment mult timp aşteptat de fanii muzicii reggae a avut loc duminică, 18 august 2013, la Arenele Romane din Bucureşti. Cu Julian Marley invitat special şi aflat la cea de a treia ediţie, Reggae Nights începe să devină unul din evenimentele nonconformiste la care trebuie să ajungi dacă vrei să te detaşezi de cotidian.

Selecta Droo, One Lion şi Mighty Boogie au dat tonul la Rasta revolution

Spectacolul a început timid, cu o întârziere de aproape două ore. Deşi în program ar fi trebuit să înceapă în jur de ora 18, aşteptarea s-a prelungit până aproape de orele 20:30, timp în care publicul începea să se adune. Ne-am îngrijorat puţin, ce-i drept, când am observat că oamenii nu prea se înghesuiau la eveniment, dar ne-am liniştit când am văzut că la One Lion deja se strânsese destulă lume, urmând ca o dată cu intrarea celor de la El Negro să constatăm că publicul se mărise deja considerabil, contribuind la o atmosferă pe cinste.

One Lion şi Selecta Droo la Reggae Nights - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
One Lion şi Selecta Droo la Reggae Nights – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Seara a fost deschisă oficial de Selecta Droo, care a mixat timp de aproximativ o oră pentru cei care s-au hotărât să vină înainte de lăsarea serii. Noaptea de reggae a început cu adevarat când pe scenă şi-a făcut apariţia One Lion împreună cu Mighty Boogie la butoane. One Lion, pe numele său real Vlad Sfichi, adoptă stilul roots reggae, un reggae pur, un gen care reprezintă o alternativă la viaţa tehnologizată şi controlată cu care ne confruntăm astăzi. Este o revoltă împotriva a tot ceea ce înseamnă constrângere politică, religioasă sau economică, raportându-se la trăiri intense şi meditaţie.

Prima piesă de la One Lion a fost „Higher Meditation”, însoţită de un îndemn al artistului către toţi cei prezenţi la o revoluţie Rasta. Au urmat „Nu te lupta cu Babilonia” şi „Lumea mea”, o melodie sensibilă, dedicată celor îndrăgostiţi. Piesa „Sunt un Rasta” a animat publicul, aceasta înglobând principiile Rasta, dreptul la libertate şi visare. One Lion si-a încheiat evoluţia cu „No fantasy”, cea mai dinamică melodie a sa, după cum chiar el a mărturisit.

El Negro ne-a aprins sufletele

După ce One Lion s-a retras în aplauzele mulţimii, a venit rândul celor de la El Negro să ne încânte auzul atât cu piese vechi, cât şi cu compoziţii mai noi. Trupa a făcut senzaţie încă de la intrarea pe scenă, dar a întristat fanii la anunţul că probabil membrii săi nu vor mai continua în aceeaşi formulă, preferând să rămână prieteni, nelăsând loc unor viitoare adversităţi de ordin financiar.

Bogdan Negroiu, solistul El Negro - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
Bogdan Negroiu, solistul El Negro – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Piesele alese pentru seara de reggae au urmărit aceleaşi principii rastafariene, bazate pe un spirit liber, în contradicţie cu normele sociale impuse. „Stand by” ne-a învăţat că trebuie să schimbăm regulile, dând frâu liber imaginaţiei şi viselor, simţind muzica la volum maxim. „Lasă-mă” a fost un alt strigăt împotriva regulilor şi a societăţii actuale, urmată de piesele „Deschide noaptea”, „Over the line”, „Să colorăm blocurile gri” şi „Să dăm muzica mai tare”, care promovează nonconformismul rastafarian.

Concertul celor de la El Negro a continuat cu un cântec pentru „sănătatea planetei”, „Două fire de iarbă”, care a reprezentat un manifest pentru legalizarea marijuanei, şi s-a încheiat cu două piese foarte iubite de fanii El Negro, „Mi-e dor de tine” şi „Ploaia”.

Julian Marley şi-a promovat idealul de pace şi libertate

Aflându-se pentru prima dată în România, Julian Marley, fiul legendarului cântăreţ de reggae şi un simbol pentru cultura rastafariană, Bob Marley, a provocat extaz cu melodiile sale, deşi s-a lăsat destul de mult aşteptat după ce El Negro şi-au terminat evoluţia. Probabil fanii înrăiţi au şi uitat de acest aspect atunci când Julian „Ju Ju” Marley a cântat unele dintre cele mai ascultate piese, adevărate hituri precum „Lion in the morning”, „Wake up and live”, „Boom Draw” sau „Violence in the Street”, imnuri pentru eliberarea minţii şi spiritului de problemele zilnice.

Julian Marley şi fanii de la Arenele Romane - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
Julian Marley şi fanii de la Arenele Romane – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Pe lângă acestea, a mai cântat „Build together”, „Waiting in vain”, „Kaya”, „Stir it up” şi „Freedom”. Deşi sonorizarea a fost pe alocuri defectuoasă, prezenţa lui Julian Marley alături de The Uprising Band a fost un mare prilej de bucurie, el însuşi fiind un simbol al poftei de viaţă şi al păcii. Ne-a împărţit din dragostea sa pentru muzică şi a spus că ne iubeşte deja ţara. Aşa cum era de aşteptat, a revenit şi la bis şi a cântat piesa „Get up, stand up„, prin care ne-a îndemnat să luptăm pentru drepturile noastre.

După această experienţă plăcută aşteptăm cu nerabdare următoarea ediţie Reggae Nights şi sperăm să fim suprinşi cu invitaţi de acelaşi calibru.